Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doua treimi din romanii care au terminat un MBA la INSEAD, una din cele mai bune scoli din lume, s-au intors sa lucreze acasa

Publicat in Ziarul Financiar, marți 2 februarie 2010 ·

Aproximativ 70% din cei 77 de manageri romani care au absolvit cursurile unui program de MBA la INSEAD, una din cele mai bune scoli de business din lume, s-au intors sa lucreze in companiile locale dupa ce au finalizat studiile.

Scoala de afaceri INSEAD, aflata pe locul 5 in lume in topul realizat de cotidianul britanic de business Financial Times, ofera patru tipuri de programe de management: MBA, Global EMBA, PhD si Executive education. "Absolventii romani ai programului de MBA oferit de INSEAD lucreaza in 16 tari diferite, iar 54 dintre acestia au ales sa se intoarca in Romania", sustine Bob de Man, presedintele asociatiei absolventilor INSEAD Romania.

Dintre cei 39.000 de absolventi de pana acum ai scolii de afaceri, aproape jumatate (18.500) au absolvit cursurile programului de MBA, iar printre tarile europene care au peste 100 de absolventi se numara Italia, Austria, Germania, Franta sau Spania.

"Tendinta managerilor romani care au absolvit acest program este de a-si schimba complet zona de activitate. Niciunul dintre absolventii romani nu s-a intors acasa in aceeasi companie decat daca era firma proprie", spune Sergiu Negut, directorul executiv al retelei de clinici Centrul Medical Unirea (CMU) si absolvent de MBA la INSEAD in promotia 2003. Dupa ce a absolvit programul, Negut a lucrat in cadrul Amgen din Elvetia, unul dintre cei mai mari producatori de medicamente biotehnologice din lume (biotehnologia este una dintre cele mai avansate ramuri in industria de medicamente) si apoi s-a intors in Romania la CMU.

Potrivit clasamentului realizat de Financial Times, salariul mediu lunar al absolventilor de MBA de la INSEAD este de 8.300 de euro. Programul de MBA de la INSEAD costa aproximativ 52.000 de euro.

La aceasta scoala de afaceri care are doua campusuri - Franta si Singapore - se pot inscrie cate doua clase pe an, fiecare cu cate

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE TEXT Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Călin Georgescu îl depăşeşte pe Marcel Ciolacu / Lasconi aşteaptă salvarea din marile oraşe / Mai sunt 1,4 milioane de voturi de numărat, 650.000 în Bucureşti

Mediafax acum 9 minute
Duminică, 24 noiembrie, alegătorii români au fost chemaţi la urne pentru a vota la alegerile prezidenţiale. La vot s-au prezentat 9,4 milioane de alegători. Candidatul independent Călin Georgescu a trecut pe primul loc, după numărarea proceselor ver

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum o ora
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 3 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 4 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 35 minute
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°