La atelierul de reparaţii şi adaptări pentru echipamente şi dispozitive destinate persoanelor cu handicap toată treaba este făcută doi băieţi şi o fată care înţeleg perfect problemele persoanelor cu dizabilităţi. În tot ceea ce fac pun suflet, pentru a le reda speranţa celor care le trec pragul. Atelierul în care îşi desfăşoară activitatea este unic în ţară
Alexandru este un tânăr entuziast şi muncitor, săritor, vesel şi altruist. Lucrează la atelierul de reparaţii şi adaptări pentru echipamente şi dispozitive destinate persoanelor cu handicap din februarie 2009, de când unitatea a luat fiinţă printr-un acord de colaborare între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, Organizaţia Naţională a Asociaţiei de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România (ASCHFR) şi Asociaţia de Sprijin a Copiilor Handicapaţi Fizic România, filiala Argeş. Chiar dacă, văzându-l la lucru, nimic nu ţi-ar da de gândit că ar avea vreo problemă, Alexandru este, totuşi, un tânăr cu handicap accentuat. Suferă din copilărie de rahitism vitamino-rezistent. În ciuda celor şase operaţii suferite, picioarele i s-au curbat vizibil. Cu toate acestea, are o mobilitate uimitoare iar când vine vorba de pricepere, nimic nu pare să-l depăşescă. Ar face orice ca să te ajute, mai ales dacă e vorba de un handicap.
„Chiar dacă în comparaţie cu ce văd la alţii, boala mea pare una mult mai uşoară, ştiu ce înseamnă să ai probleme şi ştiu ce însemnă durerea. Văd zilnic oameni cu membre amputate, oameni cu proteze, oameni care-şi pun toate speranţele într-un aparat iar când imi cer o mână de ajutor o fac nu numai pentru că job-ul mi-o cere ci şi pentru că simt că sprijinul meu e important!”, spune Alexandru Dinuţ care, alături de colegul său Ovidiu Nedelea, şi el persoană cu handicap, lucrează de zor la adaptarea unui cărucior electric.
Dispozitivul a ajuns l