Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/ Cătălin Resmeriţă prezintă misiunile jandarmilor

Publicat in Adevarul, marți 2 februarie 2010 ·

De aproape cinci ani, Cătălin Resmeriţă prezintă prin intermediul mass-media intervenţiile la care participă jandarmii nemţeni.

Cătălin Resmeriţă a ales calea plină de privaţiuni a regimului cazon atunci când a decis să urmeze cursurile Liceului Militar „Neagoe Basarab“ din Buzău. „Îmi plăceau disciplina şi ordinea, iar părinţii au fost de acord cu alegerea mea şi m-au susţinut“, îşi aminteşte căpitanul Resmeriţă. Pentru un elev de 15 ani, regimul militar a fost greu de trecut.

S-a călit în timpul liceului

„Adaptarea la sistemul cazon a fost mai grea, cu restricţiile şi privaţiunile pe care le presupune milităria. În afară de program, dacă luai o notă sub 7, nu mai primeai învoire în weekend şi nu puteai să ieşi în oraş sau să pleci acasă“, mai spune ofiţerul.

În ciuda acestor inconveniente, jandarmul spune că viaţa din liceul militar a avut şi părţi frumoase. „Cel mai mare avantaj este acela că după absolvirea liceului şi a Academiei mi-am făcut prieteni din toate judeţele. Oriunde merg în ţară am la cine bate la uşă“, susţine căpitanul.

O altă alegere pe care Cătălin Resmeriţă a trebuit să o facă înainte de a începe propriu-zis cariera militară a fost la încheierea cursurilor Academiei de Poliţie. Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor le-au prezentat viitorilor absolvenţi oportunităţile pe care le aveau la acea vreme, legate de carieră: munca în Poliţie, la Situaţii de Urgenţă sau Jandarmerie.

„Am ales Jandarmeria pentru că, din cele prezentate, am găsit că are cele mai interesante misiuni. Era ceva nou ca activitate, iar Jandarmeria se evidenţia din ce în ce mai mult“, mai spune căpitanul Resmeriţă.

În primii patru ani de activitate, ofiţerul a lucrat ca instructor militar de ordine şi siguranţă publică, la Gheorghieni şi Bicaz. A fost şi comandant al plutonului de interve

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Primarul interimar Stelian Bujduveanu: „Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere”

Gandul acum 27 minute
Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Municipiului București, a anunțat că începând de sâmbătă – 5 iulie 2025 -, Primăria Capitalei, prin STB, pune în aplicare un proiect important dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere. Potrivit informații

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 3 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

FCSB și CFR Cluj luptă pentru Supercupa României. Un meci cu Bet Builder, pe Betano!

Gazeta Sporturilor acum 20 minute
Ce este Bet Builder? O selecție, cinci pariuri, un singur bilet cu Bet Builder FCSB vs. CFR Cluj Ai și MegaCote MC

Radu Burnete: Din cei apți de muncă, doar 64% dintre români lucrează

Mediafax acum 33 minute
Radu Burnete, consilier prezidenţial, a fost întrebat, la Prima TV, dacă sunt prea mulţi angajaţi în sistemul bugetar, notează gandul.ro. Acesta e prezentat câteva date și a explicat că avem și probleme precum evaziunea fiscală și economia gri. Cons

Victime colaterale: Doi americani, lucrători umanitari, răniți într-un atac asupra unui centru de ajutor din Gaza

Mediafax acum 44 minute
Doi cetățeni americani, lucrători umanitari, au fost răniți într-un atac asupra unui centru de distribuție de alimente din Gaza, operat de Gaza Humanitarian Foundation. Cei doi se află în stare stabilă. Nu se știe cine a comis atacul, iar armata isr

Diogo Jota şi Andre Silva au fost înmormântaţi în Portugalia. La funeralii au participat mai multe personalități din lumea fotbalului

Gandul acum o ora
Diogo Jota – fotbalist portughez în vârstă de doar 28 de ani, legitimat la marea echipă engleză Liverpool – a murit joi dimineaţă într-un tragic accident rutier în Spania. Maşina în care se afla împreună cu fratele său André, 25 de ani, de asemenea

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 7 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Vremea

București
acum

32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

27°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

31°
sâm.

14°/31°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

32°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°