Clădiri de pe listele de patrimoniu se ruinează lent sub ochii nepăsători ai edililor. Cele mai multe case a căror dărâmare este grăbită de proprietari sau de simpla nepăsare sunt înscrise în categoria B pe listele Patrimoniului Cultural Naţional.

Frecvenţa articolelor privind soarta arhitecturii vechi a oraşului pare să nu afecteze în niciun fel comportamentul celor interesaţi să înlăture definitiv identitatea Bucureştiului.

Citiţi şi: Focşani: Câinii de luptă sunt purtaţi ca pechinezii

Cu câteva zile în urmă, ziarul „Adevărul" semnala dărâmarea unui nou zid al Morii lui Assan, monument istoric pentru a cărui salvare, în pofida numeroaselor sesizări ale presei sau ale unor persoane particulare, niciunul dintre forurile responsabile nu a găsit o soluţie. Distrugerea sistematică a acestei clădiri importante pentru istoria industriei bucureştene datează de aproximativ 15 ani.

Dispariţia clădirilor particulare este mai simplă şi mai rapidă. Cererile de demolare sunt numeroase, interesele „dezvoltării urbane" sunt diferite de cele ale Institutului Naţional al Monumentelor Istorice, legile privind patrimoniul au multe portiţe prin care cei interesaţi se pot strecura. Şi, mai ales, nimeni nu apără construcţii a căror existenţă este legată de istoria oraşului fie prin proprietarii lor iniţiali, fie prin arhitecţii care le-au construit şi care nu sunt clasate decât, eventual, în zone protejate.

Picanterii bucureştene

Există în Bucureşti străzi care mai păstrează încă parfumul epocii de maximă înflorire a oraşului. Una dintre ele se numeşte chiar strada Parfumului. S-a scris de multe ori despre ea, despre importanţa unora dintre casele de aici pentru istoria arhitecturii bucureştene. La numărul 33, de exemplu, se află o clădire înscrisă pe listele de patrimoniu în categoria B, ceea ce înseamnă că edificiul este „reprezentativ pentru patrimon