„Pasiunea" iscată de Partidul Democrat Liberal pe scena politică autohtonă are avantajele şi dezavantajele ei, iar efectele se vor vedea în perioada următoare.

Niciodată în istoria fostului Partid Democrat, actual PD-L, acesta nu a fost atât de „ofertat" şi de curtat. Unii ar spune că e de bine, alţii sunt circumspecţi cu atât mai mult cu cât le-ar putea nărui visele de preamărire. Dorinţa PD-L de a putea guverna singur nu s-a îndeplinit, iar pentru a avea o susţinere în Parlament a fost nevoit să-şi găsească parteneri. Fiind vorba de o invitaţie la masa deciziilor importante privind împărţirea ciolanului, democrat-liberalii n-au avut dificultăţi în atragerea de „adepţi". Aşa s-au procopsit cu UDMR, reprezentanţii minorităţilor şi parlamentarii independenţii, iar majoritatea a fost asigurată.

Însă, greul abia acum urmează. Doar totul se plăteşte în ziua de azi şi fiecare „bunăvoinţă" de care ai parte are preţul ei... deci trebuie răsplătită. Şi nu oricum, ci proporţional cu însemnătatea aportului. Uneori aportul poate fi supraevaluat pe considerentul că ţi-a parvenit când îţi ardea buza şi atunci să te ţii... Cam asta-i situaţia PD-L-ului acum. La poarta partidului stau la rând sau se bagă în faţă nu mai puţin de patru curtenitori: UDMR, minorităţi, independenţi şi PNŢCD. Dacă primii trei ofertanţi au toate pârghiile să şantajeze PD-L astfel încât să obţină ceea ce vor, ţărăniştii speră. Şi asta pentru că PNŢCD nu are reprezentanţi în Parlament pentru a arăta pisica PD-L-ului şi a pune în pericol stabilitatea majorităţii obţinute cu atâta uşurinţă şi implicit a susţinerii Cabinetului Boc.

Acest concubinaj multiplu şi legalizat va da bătăi de cap democrat-liberalilor. Abia ce reuşiseră să mai mulţumească o parte dintre colegi că au şi ajuns în situaţia de a ceda, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, o parte din funcţiile obţinute cu greu. Satisfacerea