Tot soiul de maeştri folosofi ai politicii ne-au împuiat capul, în timpul campaniei electorale, cu marea schimbare care-l va năpădi pe Traian Băsescu după ce acesta se va realege. S-a tot făcut vorbire despre renunţarea benevolă la statutul de jucător în favoarea respectării procedurilor. Pentru că providenţialul şi-ar dori să intre ca titular în cartea de istorie, n-ar mai avea obiective politice concrete şi comportamentul zbuciumat i-ar dăuna la feng shui. La o lună şi ceva de la revenirea-n biroul lui Ceauşescu, maşinăria celui mai uninominal ales dintre aleşi funcţionează ca unsă, la fel ca înaintea şi-n timpul campaniei. Apropiaţii lui sunt spălaţi la momentul oportun, iar oponenţii sunt executaţi, foc cu foc, atunci când situaţia o impune; de obicei, fix când trebuie acoperit cu zgomotul aferent un scandal care-i boţeşte imaginea. Totul se face public, fără nici o reţinere. Ziua de ieri ne-a oferit două astfel de exemple.

M-am trezit cu Mircea Dinescu-n televizor. Pe care, pentru că ar fi exercitat (nişte ani) simultan şi funcţia de administrator al unei societăţi comerciale, şi poziţia de membru al Colegiului CNSAS (funcţie de secretar de stat), ANI l-a declarat incompatibil. Istoria recentă (verificabilă pe Google, cum îi place preşedintelui României) mi-e martoră că Dinescu nu-i chiar cea mai mare simpatie a vieţii mele. Şi că eu am fost unul dintre cei care s-au contrat destul de violent, acum câţiva ani, cu gureşul poet. Fix pe incompatibilitatea despre care a spus textual că-l doare-n cur. Numai că, revin, s-a întâmplat acum câţiva ani, când Dinescu susţinea public pe Băsescu. Şi care s-a perpetuat. Atunci, toate instituţiile statului au răspuns cu o şi mai mare durere-n cur la incompatibilitatea semnalată de presă. Acum, după ce Dinescu i-a susţinut transparent (pe rând) pe Antonescu şi pe Geoană împotriva lui Băsescu, procuroraşul obraznic d