Joi, 4 februarie, la Bucuresti va avea loc Consiliul National al Partidului Social Democrat, eveniment în cadrul caruia va fi stabilit numarul delegatiilor filialelor judetene care vor participa la Congresul extraordinar PSD care va fi organizat în data de 20 februarie si unde se vor înfrunta aspirantii la sefia partidului.
Presedintele PSD Mures, Alexandru Petru Fratean, a evitat sa nominalizeze membrii social-democrati care vor participa la Consiliul National, dar a subliniat ca filiala PSD Mures va miza pe candidatul capabil sa duca partidul în viitor. „Din partea PSD Mures va participa o delegatie formata din mai multe persoane, acestia fiind membrii ai Consiliului National al Partidului Social Democrat. PSD Mures, dupa cum am mai spus, se gândeste la o formula de perspectiva. Va repet de câte ori este nevoie: avem nevoie de o conducere care sa ne duca în viitor. În al doilea rând avem nevoie de o conducere care sa se aplece asupra judetului Mures. Avem nevoie de o conducere care are un program politic serios. Putem vorbi de candidati din momentul în care se depun candidaturile. Fiti convins ca în perioada ramasa pâna la Congresul Extraordinar discutiile acestea le vom mai avea”, a declarat Alexandru Petru Fratean.
O parte din misterul listei celor care vor deplasa la Bucuresti în data de 4 februarie a fost dezlegat de deputatul Victor Socaciu, care ne-a explicat cine va participa din partea PSD Mures la Consiliul National. „Vom fi acolo eu si colegul meu din Camera Deputatilor Vasile Gliga, presedintele organizatiei judetene Alexandru Petru Fratean si câtiva din liderii organizatiilor locale, ma refer la cele din Târgu-Mures, Sighisoara, Reghin si Târnaveni”, a declarat Victor Socaciu.
Potrivit unor surse din interiorul PSD Mures, la lucrarile Consiliului National se vor deplasa urmatorii membrii: Alexandru Petru Fratean, Cristian Georg