* oferta este completată de cursuri de comunicare în limba engleză, dar şi operator introducere, validare şi prelucrare date *
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila a anunţat că în cursul acestei luni a pregătit mai multe cursuri de formare profesională adresate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, axate, în principal, pe meserii în domeniul construcţiilor şi amenajări interioare. Potrivit anunţului agenţiei este vorba despre cursuri pentru meserii precum zidar, pietrar, tencuitor, dulgher, tâmplar, parchetar, fierar-betonist, montator prefabricate, zugrav, ipsosar, tapetar, vopsitor. De asemenea, AJOFM va organiza cursuri şi în domeniul comunicare şi IT, mai precis cursuri de comunicare în limba engleză, pentru operator introducere, validare şi prelucrare date. "Cheltuielile vor fi suportate din bugetul asigurărilor de şomaj, inclusiv pentru efectuarea analizelor medicale specifice fiecărei meserii. Pentru şomerii care vor efectua naveta pe perioada cursului, se vor deconta abonamentele/biletele de transport", se subliniază în comunicatul AJOFM Brăila. Cei interesaţi va trebui să depună la Centrul de Formare Profesională din cadrul agenţiei dosare care să conţină cartea de identitate, certificat de naştere, certificat de căsătorie (în cazul femeilor) toate în original şi copie, precum şi un certificat de studii al ultimei şcoli absolvite plus actul medical din care să rezulte starea sănătăţii. De precizat că la finele cursurilor, după susţinerea examenului de absolvire, se eliberează certificate de calificare sau absolvire recunoscute la nivel naţional. * oferta este completată de cursuri de comunicare în limba engleză, dar şi operator introducere, validare şi prelucrare date *
Conducerea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Brăila a anunţat că în cursul acestei luni a preg