Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Părintele primului partid din Mangalia este om al străzii

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Leontin Teodor ( 54 de ani) este găzduit din 2004 în locuinţele puse la dispoziţie de primărie. La marginea Mangaliei, acolo unde fiecare ploaie sapă cratere adânci pe drumul galben de pământ, îşi duc veacul oamenii fără căpătâi.

A fost primul om al străzii care s-a mutat în locuinţele puse la dispoziţie de primărie în decembrie 2004. Nu a fost totdeauna om al străzii.

În urmă cu două decenii a înfiinţat prima formaţiune politică din Mangalia: Partidul Naţional Liberal, fiind apoi şeful Comisiei economice a partidului. Nu a stat mult la liberali, trecând apoi în barca celor de la PSDR.

„Eram Cineva! Mulţi din cei care sunt acum la putere nici nu ştiau atunci pe ce lume sunt“, rememorează Leontin.

Gheorghe Dragomir, preşedintele PNL Constanţa, a spus că deşi merge frecvent în Mangalia nu ştia că un fost politician de frunte a ajuns să trăiască într-un adăpost pentru oamenii străzii.

„Este regretabil că un om poate ajunge într-un adăpost pentru oamenii străzii. Este cu atât mai regretabil cu cât acel om a avut rezultate deosebite. Oricărui om i se poate întâmpla să rămână fără casă. Sunt oameni foarte bogaţi care au rămas într-o zi fără casă. Este regretabil“, a spus primarul Mangaliei, Claudiu Tusac.

Primăria a amenajat pentru oamenii străzii 10 căsuţe din lemn de unul şi două locuri. În ele locuiesc atât persoane singure, dar şi familii.

„Am adus acum câţiva ani o familie cu trei copii şi acum au cinci“, râde Ion Condruţ, administratorul locuinţelor sociale din cadrul Primăriei Mangalia.

În adăpost locuieşte de trei ani o întreagă familie: cei doi soţi şi un băiat de 20 de ani. Gheorghe Zamfir, capul familiei, spune că şi-a pierdut casa din cauza datoriilor la întreţinere. Niciunul nu are un loc de muncă stabil. Muncesc prin Mangalia, cu ziua.

Citiţi mai multe în Adevărul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum o ora
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 6 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum 5 ore
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 2 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Hajj: Cel puţin 19 pelerini străini au murit în Arabia Saudită

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 pelerini iordanieni şi cinci iranieni au murit în Arabia Saudită în timpul pelerinajului anual de hajj, care se desfăşoară pe caniculă, au anunţat duminică autorităţile din ţările lor, fără a preciza cauza deceselor. Pelerinajul anual d

Euro 2024: Un bărbat a fost împuşcat după ce a ameninţat poliţiştii cu târnăcopul la Hamburg, înaintea meciului Polonia-Ţările de Jos - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost împuşcat de poliţie după ce a ameninţat forţele de ordine cu un târnăcop şi un dispozitiv incendiar, duminică, la Hamburg, cu câteva ore înainte de startul meciului Polonia-Ţările de Jos, de la Euro 2024, relatează L'Equipe. "Potriv

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Euro 2024: Ţările de Jos, scor 2-1 cu Polonia

News.ro acum 2 ore
Echipa naţională a Ţărilor de Jos a învins duminică, la Hamburg, scor 2-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Cu Lewandowski şi Milik pe bancă, polonezii au reuşit să deschidă scorul în minutul 16 al p

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 2 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

27°
dum.

18°/27°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°