Până la sfârşitul lunii însă, fie se va hotărî mărirea secţiei sau micşorarea ei, ulterior să se înceapă lucrările de reabilitare, fie chiar se va desfiinţa.
Au trecut mai bine de 20 de ani de când Clinica de Obstetrică - Ginecologie II din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa (SCJU) a fost renovată. Acum, în mai toate saloanele vezi igrasie şi pereţi scorojiţi, paturi şi saltele rupte. În plus, nici instrumentarul nu a mai fost schimbat de zeci de ani. Nu este de mirare că spitalul din Medgidia, acolo unde condiţiile sunt mult mai bune a fost asaltat de constănţence, la fel şi clinicile private. Totuşi, la cele din urmă nu toată lumea îşi permite să apeleze, iar de la Medgidia medici au plecat rând pe rând, aşa că nici aceasta nu pare să mai fie o soluţie bună. În ciuda acestui fapt, până la această oră se pare că nu au existat bani şi pentru Obstetrică - Ginecologie II, chiar dacă acolo se salvează multe vieţi. De abia se poate asigura necesarul de medicamente, iar de o îmbunătăţire a condiţiilor hoteliere nu poate fi vorba, cel puţin până la sfârşitul lunii februarie. Până atunci se aşteaptă ca planul de reorganizare a spitalului să fie gata, iar în funcţie de modificări să se pună în discuţie şi eventuale renovări. „Până nu avem un plan de reorganizare a spitalului, a secţiilor şi a numărului de paturi nu ne putem angaja la nici un fel de reparaţii", a precizat managerul SCJU Constanţa, dr. Dan Căpăţână.
„Condiţiile hoteliere sunt inacceptabile"
În urma acestei reorganizări este foarte posibil ca secţia de Obstetrică - Ginecologie II, ca de altfel toate din spital, să fie mărită, micşorată sau chiar desfiinţată. Şeful Clinicii de Obstetrică - Ginecologie II, prof. univ. dr Lazăr Irimiea a respins chiar şi ideea de desfiinţare. „Indicatorii de performanţă sunt foarte buni. Că nu s-a reparat secţia este altă problemă şi nu e vina