* în prima zi a săptămânii, şase persoane au ajuns la spital după ce s-au aflat în autoturisme scăpate de sub control din cauza zăpezii, sau au fost lovite de acestea
Luni, în decurs de o oră şi jumătate, poliţiştii brăileni au înregistrat trei evenimente rutiere produse pe fondul carosabilului acoperit cu zăpadă. Şoferii implicaţi în accidente au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultând că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice, astfel că motivul pentru care au scăpat maşinile de sub control a fost "patinoarul" de pe străzi.
În jurul orei 16.15, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, Liliana Florentina B. (43 de ani) din Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Griviţa, a derapat şi a accidendat trei pietoni care se angajaseră în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal. Astfel, Ticu C. (52 de ani) a suferit leziuni corporale grave, fiind transportat şi internat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, iar Valentin A. (43 de ani) şi Iulian S. (44 de ani) au fost răniţi uşor. Câteva zeci de minute mai târziu, în timp ce se deplasa pe DE 87 (Şoseaua de Centură a municipiului) cu autoturismul proprietate personală, Mihai P. (32 de ani) nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a derapat, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit violent de un copac de pe marginea drumului. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferului şi rănirea uşoară a pasagerei din dreapta, ambii fiind transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Tot la spital a ajuns şi un brăilean de 41 de ani, lovit de o maşină scăpată de sub control de o şoferiţă care avea permis de conducere de doar câteva luni. "La orele 17.45, Mariţa C. (26 de ani) din satul Tufeşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Gropeni, la intersecţia străzilor Mihai Emines