În restaurantele ieftine din Craiova, ţiganii din Faţa Luncii, cu merţane de lux şi lanţuri grele la gât, sunt primiţi cu respect şi serviţi înaintea oamenilor de rând. Ospătarii nu comentează nici dacă interlopii îi înjură.
În faţa localului de autoservire de lângă Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova, BMV-urile şi Mercedesurile stau împrăştiate de câteva minute. În zonă bubuie a manele. Zgomotul vine dintr-un bolid de un roşu aprins, care are faruruile aprinse, tocmai în miezul zilei. “Schimbă, frate, muzica, şi bagă-l pe Guţă. Dacă nu, ja kere coliba (du-te acasă – n.r). Sau dă-nainte cu Salam şi «Am norocu’ scris în frunte»”, spune un vlăjgan de peste 120 de kilograme. Are o ţinută de mahala: blugi şifonaţi, tăiaţi în zona genunchilor şi strânşi cu o curea lată de-o palmă, o helancă neagră, acoperită cu o geacă de piele, de aceeaşi culoare.
"Pune o manea, să mă ungă la suflet!"
“Bă, san dilo? (eşti prost – n.r.) sau surd? Dă-l pe Salam sau du-te-ncolo, că n-am chef de cântece de jale. Pune o manea să mă ungă la suflet!”, adaugă acesta. Dintr-o dată, ritmul se schimbă. Versurile noii melodii se pot desluşi cu uşurinţă. “Vin dolarii, vin dolarii toţi la mine. Banii se-nmulţesc cu cap, dacă nu rămâi sărac şi niciodată n-ai să fii bogat”, răsună vocea lui Salam. Atmosfera se schimbă într-o clipă. “Îţi place, Prinţule? Să dau sonorul mai tare să se trezească şi românii?”, îl întreabă şoferul pe interlopul pe care toţi îl strigă Prinţul. Acesta face semn din cap, plictisit. Nu vrea. E hămesit. Dă să intre în local. Un clan format din vreo 15 membri îl urmează, agitat. În încăpere, câţiva bolnavi, îmbrăcaţi în pijamale şterse, ridică sfios privirea. Aproape că le-a pierit foamea. Abia dacă se mai ating de piureul fierbinte, din care încă mai ies aburi. Toţi au pe tavă mâncare de cartofi. E mai ieftină. Unul dintre muşterii bate în retragere.
