Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul-securist şi-a anulat o amendă încasată de trei ani pentru construcţie ilegală

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Chestorul Mircea Chirilă a construit ilegal, a fost amendat şi apoi iertat. Inspectorii primăriei i-au completat greşit amenda, iar judecătorii i-au anulat-o fără să ţină cont de lege, după aproape trei ani.

Chestorul pensionar Mircea Chirilă, fost securist de carieră care acum este implicat în câteva fundaţii şi operaţiuni de investigaţii private, cere anularea unei amenzi încasate pentru că a construit fără să respecte legea şi primeşte în mod interesant câştig de cauză.

Chirilă a fost, după 1990, şef al UM 0215 Maramureş, director la Direcţia Poliţiei de Frontieră Timişoara şi şef al Brigăzii de Crimă Organizată.

Fostul securist a făcut construcţii ilegale pe Splaiul Nicolae Titulescu, la numărul 19. Chirilă a fost amendat în 2006 de un consilier al Primăriei Timişoara, cu 2.000 de lei, pentru că a făcut mai multe construcţii în curtea imobilului fără autorizaţie.

A plătit imediat amenda

„Mircea Chirilă a executat fără autorizaţie de contrucţie, în anii 2004-2005, lucrări de modificări interioare şi exterioare, ce constau în reamenajare, extindere şi mansardare parţială a apartamentului stânga şi dreapta cu intrare în partea din spate a parcelei, un foişor pe linia din spate a parcelei şi un garaj semi-închis”, se arată în procesul-verbal al amenzii aplicate de consilierul Alin Moga, de la Primăria Timişoara şi contrasemnate de Sorin Ciurariu, arhitectul şef al Timişoarei. Chirilă a plătit amenda la Trezorerie în 2006, chiar la câteva zile după ce a fost prins că a încălcat legea.

S-a răzgândit după doi ani

În anul 2008, Chirilă s-a răzgândit şi a depus plângere împotriva amenzii, motivând că nu a primit prin poştă la timp procesul-verbal de constatare a sancţiunii. Chirilă mai spune că funcţionarul care a dat amenda a greşit în favoarea sa. „Procesul verbal de constatare a contravenţiei a fost co

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul afirmă că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete ale Hezbollah, în Liban

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană a continuat, joi seară, să atace locaţii ale Hezbollah din Liban, afirmând că a lovit aproximativ o sută de lansatoare de rachete, scrie CNN. Pe lângă lansatoarele de rachete, Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au arătat, într-o d

Accident între un autobuz și un microbuz, pe un drum din Gorj. Opt persoane au ajuns la spital

Ziare.com acum 55 minute
Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii Runcu din judeţul Gorj, opt persoane fiind transportate la spital, anunţă Centrul Infotrafic. Circulaţia pe DN 67D este oprită complet. Potrivit Centrului Infot

Video Un candidat susţinut de Trump, autor al unor mesaje controversate pe un site pentru adulţi, anunță că rămâne în cursă

Adevarul acum 43 minute
Un candidat republican la funcția de guvernator în Carolina de Nord anunță că nu se va retrage din cursă, după dezvăluirea în presă a unor mesaje controversate, despre nazism sau sclavie, publicate pe un site pornografic în anii 2010.

Incendiile de vegetaţie scapă de sub control în Peru, distrugând recolte şi situri arheologice - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Peru se străduie să facă un plan pentru a lupta cu incendiile de vegetaţie care au scăpat de sub control în ţară, distrugând recolte, provocând daune comorilor arheologice şi lăsând mai multe regiuni în stare de dezastru, potrivit R

Bursele europene au închis joi în creştere puternică, după ce Rezerva Federală a SUA a tăiat dobânzile, iar Banca Angliei le-a menţinut

News.ro acum 2 ore
Bursele europene au închis joi în creştere puternică, în condiţiile în care investitorii au analizat decizia Băncii Angliei de a menţine ratele dobânzilor constante, care a urmat reducerii din ziua anterioară a dobânzii de referinţă a Rezervei Feder

„Răspuns de urgență”. Ursula von der Leyen anunță 10 miliarde de euro pentru țările din Europa Centrală lovite de inundațiile provocate de furtuna Boris

HotNews acum 8 ore
Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat joi la Wroclaw, în Polonia, un ajutor de 10 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru ţările din Europa Centrală, printre care România, care au fost afectate de inundaţii, scrie AFP.

Liga Campionilor: FC Barcelona, învinsă de Monaco / Atletico, victorie cu gol în minutul 90

News.ro acum 8 ore
Formaţia FC Barcelona a fost învinsă, joi seară, în deplasare, cu scorul de 2-1, de echipa AS Monaco, în prima etapă a tabloului principal a Ligii Campionilor. Tot joi, Atletico Madrid a învins Leipzig cu 2-1 datorită unui gol marcat în minutul 90.

Moscova amenință UE cu războiul nuclear. „Satan II, are nevoie de doar 3 minute şi 20 de secunde pentru a lovi Strasbourg"

Ziare.com acum 10 ore
Amenințare fără precedent a unui înalt oficial de la Moscova. Viaceslav Volodin, preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus), a avertizat, joi, 19 septembrie, că dacă NATO și UE vor permite lovituri aeriene ucrainene cu rachet

Ramzan Kadîrov se plânge că Elon Musk i-a dezactivat vehiculul Tesla Cybertruck: „Nu este frumos din partea lui”

Libertatea acum 5 ore
Liderul cecen Ramzan Kadîrov l-a acuzat, joi, pe Elon Musk, patronul miliardar al producătorului auto Tesla, că a dezactivat de la distanţă un vehicul electric Tesla Cybertruck pe care susţine că l-a primit cadou de la el în luna august, relatează A

Max Verstappen, revoltat de apelul ca piloţii F1 să înjure mai puţin: „Ce suntem noi? Copii de cinci ani?”

Libertatea acum 5 ore
Max Verstappen a declarat că Formula 1 nu ar trebui să difuzeze transmisiunile prin radio ale echipelor dacă sportul este preocupat de limbajul urât, după ce şeful FIA a comparat piloţii cu rapperi care vorbesc urât, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

vin.

8°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

vin.

9°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°
lun.

14°/27°