"Omul care aduce cartea", de multe ori şi prefaţa acesteia, Dan C. Mihăilescu, ne-a acordat un foarte viu interviu, în care ne-a mărturisit că nu l-a prizat pe Eliade cu fervoarea cu care s-a lăsat îmbibat de Cioran, însă l-a fascinat irepresibil virilitatea istoricului religiilor.

Jurnalul Naţional: Cum s-a născut pasiunea dvs. pentru opera lui Eliade?

Dan C.M. Eu am fost şi am rămas definitiv câştigat de opera eseistică a lui Eliade. De acea seducătoare efervescenţă spirituală, amestec de senzualitate şi erudiţie, de enciclopedism, sagacitate şi cuprindere halucinantă din "Oceanografie", "Fragmentarium", "Insula lui Euthanasius" ş.a. Adevărat, nu l-am prizat niciodată cu fervoarea cu care m-am lăsat îmbibat de Cioran, dar m-a fascinat irepresibil virilitatea lui, pe toate planurile. Impactul decisiv l-am avut pe la 25-30 de ani, după ce scrisesem o carte despre Eminescu şi mă captivaseră etnologia şi mitologia românească (Tudor Pamfile, Simion Florea Marian ş.cl.). La proza lui Eliade am ajuns cel mai târziu, adică după eseistică şi după opera savantului. De altminteri, am impresia că pentru multă lume persistă falia între prozatorul şi istoricul religiilor Eliade. Mai avem încă mult până să desluşim pânzăria de sensuri care le leagă acolo, în adâncuri.

Dacă vi s-ar solicita să scrieţi şi despre "Noaptea de Sânziene" cum aţi rezuma?

Aş porni de la convingerea Monicăi Lovinescu, poate cel mai tenace admirator al acestui român (din unghiul politicului, în primul rând, şi abia apoi al romanului mitico-erotic). Ea era sincer nedumerită de indiferenţa criticii noastre literare faţă de valoarea "Nopţii de Sânziene" şi veştejea prejudecata multora dintre noi în ce priveşte supremaţia fantasticului eliadesc faţă de realismul, de "balzacianismul" sau "tolstoismul" autorului. (A se vedea şi recenta "Istorie critică" a lui Ni