Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ploieşti: Nicolae Cantemir, ospătarul care l-a servit pe Nicu Ceauşescu

Publicat in Adevarul, miercuri 3 februarie 2010 ·

A început să lucreze ca ajutor de ospătar pe vremea când era un copil şi după zeci de ani de muncă a reuşit să aibă propria lui afacere.

A lucrat încă de la 14 ani ca ajutor de ospătar la Popasul Româneşti. “Mi-aduc aminte că dimineaţa mă duceam la şcoală şi după ce terminam cursurile, la serviciu. Era foarte greu pe vremea aceea, dar trebuia să muncesc ca să mă întreţin şi să reuşesc să fac ceva în viaţă. Era foarte mult de lucru atunci, toată lumea îşi permitea să meargă să ia masa în oraş”, spune Nicolae. Erau zile când descărca şi încărca câte 800 de sticle de bere pe zi, dar acest lucru nu l-a făcut să renunţe, ci din contră l-a ambiţionat să meargă mai departe. După ce a terminat Şcoala profesională a fost angajat ca ospătar la acelaşi local şi a participat la numeroase competiţii. În 1987 a ieşit pe primul loc la concursul naţional pe meserii. Se ocupă de două pensiuni Fiind unul dintre cei mai buni ospătari, Nicolae a fost ales pentru a servi diferite personalităţi ale vremii. “L-am servit şi pe Nicu Ceauşescu, pe fraţii lui Ceauşescu, la diferitele mese pe care le organizau la Cheia, la Seciu, ne luau peste tot. Când participam la astfel de evenimente, nu făceam decât să servim şi să debarasăm mesele, nu intram în vorbă cu invitaţii, totul mergea ca pe bandă rulantă”, spune Nicolae. În 1994 şi-a cumpărat un teren la Româneşti şi până în 2000 şi-a ridicat o casă unde acum stă împreună cu familia. În 1995 şi-a deschis un magazin alimentar în Ploieşti, iar în 2003 un aprozar căruia i-a mers foarte bine. “Mă trezeam de dimineaţă, mă duceam să iau marfă de la Pucheni, iar la ora 7.00 eram înapoi în localitate. Nu a fost uşor, însă dacă nu munceşti, nu îţi dă nimeni”. Deşi avea propria afacere, Nicolae nu a renunţat nici la profesia de bază, între timp fiind promovat şef de sală. “Mergeam de dimineaţă la serviciu, stăteam până la 2 noaptea, iar a doua zi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj pentru cei care „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”: DOVEDIREA este un proces de durată

Gandul acum 4 minute
Nicușor Dan transmite un mesaj celor care însă „se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024”, îndemnându-i să citească patru comunicate. Într-o postare pe Facebook, președintele României spune că „încercările de implicare a

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 3 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Nicuşor Dan: NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale / Statul român trebuie să vină cu noi probe

News.ro acum 42 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, luni, că NATO, UE şi Marea Britanie confirmă că Rusia desfăşoară în statele europene, inclusiv în România, agresiuni de natură cibernetică, manipulare şi dezinformare, inclusiv în campaniile electorale. Dan consi

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 3 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

FRF a anunțat oficial componența Ligii 2 » FCU Craiova și Gloria Buzău au fost excluse! Cine le-a luat locul

Gazeta Sporturilor acum o ora
Federația Română de Fotbal a publicat oficial componența Ligii 2 în sezonul 2025-2026. FCU Craiova și Gloria Buzău, cluburi cu mari probleme financiare, nu vor evolua în al doilea eșalon al României, fiind excluse de FRF. Liga 2 va arăta astfel: În

Ilie Bolojan s-a întâlnit cu aleșii locali pentru a discuta despre reforma administrației

Mediafax acum o ora
Reprezentanții Guvernului au anunțat că prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, au continuat consultările cu reprezentanții autorităților publice locale asupra pachetului de măsuri pr

Un nou bloc politic ce reuneşte partide care vor unirea cu România se pregăteşte să intre în cursa electorală

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe partide din Republica Moldova care pledează pentru unirea cu România ar putea participa la alegerile parlamentare din septembrie pe o listă comună, constituind un nou bloc electoral – „Unir

Vremea

București
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

37°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°