Dupa ce au dat o ordonanta pentru amanarea cu un an a prevederilor legii, guvernantii s-au razgandit de frica penalitatilor europene.
Ce nota imi dati? Este intrebarea pe care o va pune orice proprietar care va fi interesat sa vanda constructia pe care o detine, fie ca este vorba de un apartament sau de o cladire intreaga. Cel mai probabil dupa 15 februarie, nici o locuinta nu se va mai putea tranzactiona fara certificatul de performanta energetica.
Autoritatile au revenit la deci-zia de amanare a acestei prevederi si au decis sa aplice din acest an legea privind certificarea energetica a apartamentelor din blocurile de locuinte. si asta, dupa ce au aflat ca risca declansarea procedurii de infringement de catre Uniunea Europeana.
Anularea amanarii legii
Legea nr. 372/2005 privind certificarea energetica a apartamentelor din blocurile de locuinte in vederea vanzarii-cumpararii sau inchirierii trebuia sa intre in vigoare de la 1 ianuarie 2010. Numai ca, pe ultima suta de metri, Ministerul Finantelor Publice a decis sa dea o ordonanta prin care sa amane cu un an aplicarea acesteia. Ce au scapat din vedere autoritatile este ca aceasta lege face parte dintr-un set de obligatii pe care Romania si le-a asumat inca din 2007, cand a devenit membra a Uniunii Europene. La acea data, tara noastra a primit o derogare de trei ani pentru transpunerea legislatiei europene privind nota energetica data locuintelor.
Prin amanarea implementarii legislatiei, Romania nu face decat sa atraga penalitati usturatoare din partea Comisiei Europene. Dupa ce jurnalistii de la Conso.ro le-au atras atentia asupra acestei situatii, autoritatile s-au grabit sa promoveze o alta ordonanta, care sa o anuleze pe cea care a amanat legea. "Prin Ordonanta nr. 114, data anul trecut, a fost amanat acest termen cu un an de zile. Dorim sa intram in sedinta de Gu