Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa imobiliară îşi continuă trendul de reaşezare a preţurilor

Publicat in Curierul, miercuri 3 februarie 2010 ·

Mai există loc de ajustări

Scăderi semnificative s-au produs în costul locuinţelor, dar şi în numărul de oferte

Prima lună din 2010 confirmă previziunile specialiştilor din domeniul imobiliar care susţineau că preţurile locuinţelor vor scădea. În momentul de faţă, valorile caselor au scăzut cu 26%, faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar acestea s-ar mai putea ajusta, reiese dintr-un comunicat remis de anunturiparticulari.ro.

"Dacă aruncăm o privire la preţurile din 2006 şi constatăm că în pofida scăderilor masive din ultima perioadă, în zilele noastre preţurile sunt totuşi mult mai mari decât acum patru ani, atunci apare o întrebare firească: de ce? sau până când?" explică reprezentanţii anunturiparticulari.ro, în comunicatul remis.

Preţul mediu solicitat de proprietari a scăzut cu 26%

Preţul mediu solicitat de proprietari a înregistrat scăderi semnificative comparativ cu luna ianuarie a anului anterior. În medie, scăderea a fost de peste 26%. Garsonierele s-au ieftinit de la 57.594 euro la 42.467 euro, apartamentele de 2 camere de la 90.870 euro la 68.902 euro, cele de 3 camere de la 132.569 euro la 95.021 euro, iar cele de 4 camere au ajuns de la 168.061 euro în ianuarie 2009 la 124.832 euro în ianuarie 2010.

Totuşi, în comparaţie cu 2006, preţurile sunt în continuare mult mai mari. În 2006, o garsonieră costă în medie 32.332 euro, un apartament de 2 camere 49.000 euro, 3 camere 62.647, iar apartamentele de 4 camere erau evaluate în medie la 100.346 euro.

Mai puţine oferte

Numărul apartamentelor scoase pe piaţă se află şi el pe o pantă descendentă. În prima lună a acestui an, particularii au scos la vânzare sub 1.700 de apartamente. Au ieşit pe piaţă 652 de apartamente cu 2 camere, 489 de apartamente cu 3 camere, 382 de garsoniere şi 137 de apartamente cu 4 camere. Analizând cif

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 21 minute
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 2 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 5 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 7 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 3 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Câți bani au cheltuit tinerii la Beach, Please! în 2025. Suma este de ordinul milioanelor de euro

Cancan acum 4 ore
După zile întregi de distracție, festivalul Beach, Please! și-a închis porțile. Ediția din acest an a fost una grandioasă și a adus cifre record, atât ca număr de participanți, cât și ca încasări. Tinerii s-au distrat copios în Costinești, dar distr

Vremea

București
acum

26°
lun.

19°/36°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

22°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°