Clientă veche a Primăriei şi Consiliului Judeţean Constanţa, firma de curăţenie Herarconi se ocupă, mai nou, şi de întreţinerea instalaţiilor termice, electrice şi sanitare de la cluburile pentru vârstnici
Contractul pentru aerisirea ţevilor, schimbatul yalelor şi mutatul mobilei în sediile Primăriei Constanţa şi în cluburile pentru pensionari, a fost atribuit. Firma care va îndeplini funcţia de administrator a acestor imobile, în următorii trei ani, este cea care se ocupă şi de curăţenia lor, adică SC Herarconi SRL.
Într-un material publicat anul trecut, arătam că municipalitatea organizează licitaţii pentru te miri ce obiect de prestări servicii, şi că devin tot mai inventivi în ce priveşte achiziţiile publice. Deşi ne aflăm într-o perioadă în care majoritatea administraţiilor locale ţipă că nu au bani, există şi exemple de autorităţi care plătesc firme pentru schimbatul becurilor, de pildă. Un astfel de exemplu este şi acest contract pe care municipalitatea tocmai l-a încheiat cu firma care-i este o colaboratoare mai veche. Denumirea contractului este „Întreţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor interioare aparţinând Primăriei municipiului Constanţa". Mai exact, obiectul contractului se referă la „Întreţinere în stare de funcţionare a instalaţiilor interioare, precum şi întreţinerea tâmplăriei şi a mobilierului din sediile aparţinând Primăriei municipiului Constanţa, şi din cluburile de iarnă şi pavilioanele de vară pentru persoanele vârstnice şi nevoiaşe". Contractul a fost atribuit pe 22.12.2009. Este vorba de fapt, despre un acord cadru pe trei ani, pentru care Primăria Constanţa va plăti 240.699,6 lei fără TVA, adică peste 2,8 miliarde de lei vechi cu tot cu TVA. Acesta este preţul de atribuire, valoarea estimată fiind o idee mai mare, adică de 243.648 lei. De precizat că Herarconi a fost unicul ofertant care a participat la licitaţie. @N_