2015 ar trebui sa marcheze pentru sistemul bancar schimbarea fundamentala antrenata de adoptarea monedei euro. Pana atunci, piata trebuie sa se descurce cu creditele neperformante care vor continua sa creasca cel putin si in 2010. Apoi, 2011-2012 ar trebui sa aduca revenirea creditarii la viteza normala, iar bancherii sa-si tina vechile promisiuni de imbunatatire a calitatii serviciilor si a relatiilor cu clientii. Nu in ultimul rand, convergenta cu zona euro ar trebui sa reteze din comisioanele practicate de bancile locale, net mai mari decat in alte tari din UE. Ramane deschisa discutia privind modul in care se va realiza la 1 ianuarie 2015 conversia dobanzilor la creditele si depozitele in lei.
De peste cinci ani, sefii de banci mari vorbesc despre numarul prea mare de jucatori de pe piata si perspectiva disparitiei unor institutii de credit mici sub presiunea concurentei.
Numai ca intr-un sistem bancar in care creditul privat de-abia s-a apropiat anul trecut de 50% din PIB dupa cresterile in salturi din 2007- 2008, a ramas loc pentru toata lumea chiar si in anul de criza 2009, ba chiar continua sa apara jucatori noi - Banca Feroviara, deja autorizata, si se pregateste de lansare Patria Bank.
Iar invocata concurenta s-a dovedit inca o data prea slaba pentru a putea forta iesirea de pe piata a unor institutii de credit care nu ating masa critica de business. Concurenta nu a putut corecta nici excesele de crestere a dobanzilor la credite, nici pe cele la depozite, in conditiile in care timp de cateva luni nici macar bancile mari nu au fost in pozitia de a echilibra piata. Nu a putut ieftini semnificativ serviciile bancare si nici nu a imbunatatit vizibil calitatea relatiei bancherilor cu clientii.
Asa ca nici vorba despre anticipata injumatatire a numarului de jucatori, desi activele raman concentrate la nivelul primelor 5 - 6 banci,