Galeria ArtSociety din strada Luca Stroici nr.18 este, până la 14 martie, gazda unei tulburătoare mărturisiri de credinţă, de privire şi topire spre şi în "Edenul miraculos": retrospectiva Viorel Mărginean, ai cărei curatori sunt Ruxandra Garofeanu şi Dan Hăulică
Sunt expuse peste 100 de lucrări - pictură şi desen - din seria "anotimpurilor", a "păsărilor", a "alternanţelor", cumulând alte şi alte fragmente de "priviri" încărcate de dorul naturii, din perioada anilor 1965-2009; lucrări din colecţia artistului, împrumutate din muzeele ţării şi din colecţii private, în care pulsează natura, ca "fiinţă abstractă", şi fără de care viaţa nu ar avea sens. Cu atât mai mult viaţa unui pictor dintre cei mari.
Desprinse din miezul de foc al plaiurilor ardelene - din care îşi trage obârşia - din freamătul înălţimilor, al codrului, al deltei, al geometriilor îmbăiate în spectacolul culorilor, al frumuseţii desăvârşite pe care numai ochiul atent al pictorului, iubitor de viaţă şi de al ei tumult, le poate transfigura pe pânză, compoziţiile maestrului Viorel Mărginean sunt, fără exagerare, expresia visului încărcat de linişte şi lumină; însăşi muzica armoniilor, a zborului, a cuprinderii infinitului. Sau cum comenta, în 1983, marele nostru Nichita, filmul - lucrare de licenţă a unui student la IATC, pe tema zborului în arta lui Viorel Mărginean - "artistul realizează liniştea neliniştii". Parcă "realitatea se scurge fin în vis, iar paradisul se scurge în pământ. Acest om este tot numai gând. Cântecul lui e în zbor, culorile lui curg aidoma trecerii timpului prin irisul nostru. Mărgineanu! N-o fi având el vreun bunic vultur de a prins în creier atâta zbor?".
Sunt discipolul unui singur şi mare maestru - realitatea
E mult, e puţin spus despre opera lui Viorel Mărginean? Eu cred, mai degrabă, că, în preajma operei sale, gândurile şi sentim