Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăierile ilegale din pădurile Reşiţei le dau bătăi de cap autorităţilor

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 ·

Câţiva tineri reşiţeni care au încercat să-şi procure lemnele pentru foc direct de la sursă şi fără să le plătească, din pădurile Ocolului Silvic Reşiţa. Spre ghinionul celor şase tineri, jandarmii erau în trecere pe acolo.

În momentul în care au decis că pot să-şi facă rost de lemnele de foc fără a le plăti, tinerii au dat dovadă de lipsă de inspiraţie. Cum au ajuns în zona Driglovăţ şi s-au apucat de treabă, cei şase „întreprinzători” au intrat în vizorul oamenilor legii. Ei nu au ştiut că în utima perioadă, jandarmii cărăşeni au intensificat acţiunile pe linia prevenirii şi combaterii tăierilor ilegale de material lemnos din zonele împădurite de pe raza municipiului Reşiţa. „Jandarmii execută frecvent acţiuni de patrulare în zonele cu vegetaţie forestieră, în scopul depistării persoanelor care taie arborii ilegal”, a declarat căpitanul Lucian Istrăţescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi.

Sancţionaţi pentru pagubă

Jandarmii le-au întocmit celor în cauză proces-verbal de constatare a contravenţiei, iar acesta va ajunge, în cursul zilei de astăzi, la Ocolul Silvic Reşiţa. Angajaţii ocolului trebuie să calculeze paguba şi să stabilească valoarea amenzii. Materialul lemnos sustras a fost predat Ocolului Silvic, pe bază de proces-verbal.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 10 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 7 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 8 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

Caz ciudat într-un spital din România! Un bebeluș a dispărut din Maternitate UPDATE

Botosani News acum 3 ore
Caz ciudat înregistrat, duminică, într-un spital din România. Un bebeluș a dispărut din Maternitatea din municipiul Bacău, informează Inspectoratul de Poliție Județean Bacău. Poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi, în jurul orei 15.00,

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 7 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Horoscop 28 aprilie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 12 ore
Horoscop 28 aprilie 2025. Vești bune la început de săptămână pentru un nativ! Ziua de luni vine cu mare noroc la bani pentru o zodie. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! Multe nu îți convin, dar acum vei avea ocazia să renun

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 10 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Video Trei români au murit într-un accident produs în Ungaria. Două persoane au fost aruncate din mașină în urma impactului

Adevarul acum 9 ore
Trei persoane din Maramureș și-au pierdut viața în urma unui accident produs duminică, 27 aprilie, pe autostrada M1, din Ungaria. Un alt rănit a fost transportat cu elicopterul la spital.

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 7 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Ayatollahul Ali Khamenei a ordonat o ANCHETĂ în privința exploziei din portul Bandar Abbas. Bilanțul a ajuns la 40 de morți și peste 1000 de răniți!

Gandul acum 8 ore
O explozie devastatoare, probabil provocată de substanțe chimice, a avut loc sâmbătă, 26 aprilie, în portul iranian Bandar Abbas, provocând moartea a cel puțin 25 de persoane și rănirea altor peste 1000, potrivit agenției de presă Reuters. UPDATE 2:

Vremea

București
acum

lun.

4°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
joi

13°/24°
Iasi
acum

lun.

3°/19°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
joi

14°/21°
Constanta
acum

lun.

3°/13°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

5°/20°
mar.

9°/20°
mie.

9°/20°
joi

11°/20°
Timisoara
acum

lun.

7°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°