Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Credite bancare cu picătura

Publicat in GAZETA de SUD, joi 4 februarie 2010 ·

Pe finalul anului 2009, populaţia şi firmele doljene cu dare de mână şi-au achitat masiv creditele bancare aflate în sold: 62 de milioane de lei numai în decembrie. Firmele au fost cele care au rambursat cele mai multe împrumuturi. BNR confirmă faptul că au fost tot mai puţine credite noi. În acelaşi timp, au crescut din nou restanţele bancare la împrumuturile în lei.

În decembrie 2009, unii dintre doljeni şi-au permis să îşi achite creditele bancare (la termen, în avans sau nu au mai apelat la liniile de credit), în timp ce alţii au îngroşat rândurile restanţierilor. Din analiza datelor publicate recent de Banca Naţională a României (BNR) reiese că, în ultima lună a anului trecut, totalul creditelor în lei (împrumuturi vechi şi noi) din Dolj a scăzut cu 29 de milioane de lei faţă de luna precedentă, coborând la 2,511 miliarde de lei. Şi soldul creditelor în valută a scăzut cu 33 de milioane de lei în decembrie faţă de noiembrie. În total (lei şi valută), într-o singură lună s-au achitat credite de 62 de milioane de lei, mai mult decât în lunile precedente. Potrivit BNR, pe segmentul creditelor deţinute de persoanele juridice s-au înregistrat cele mai mari scăderi ale creditelor în sold. De exemplu, valoarea totală a creditelor în lei aflate în sold a fost mai mică decât luna precedentă cu 29 de milioane de lei la firme, în timp ce persoanele fizice au achitat cinci milioane de lei într-o singură lună. Astfel, BNR Dolj a precizat că soldul creditelor a reprezentant, în termeni nominali, o scădere cu 2,4% faţă de luna precedentă. „Această evoluţie a fost determinată de faptul că acordările de noi credite au fost mai mici decât rambursările de credite existente în sold“, spun specialiştii de la BNR Dolj. Pe o piaţă a creditelor relativ blocată, în decembrie mişcările din conturile doljenilor au fost surprinzătoare faţă de restul anului. Cu alte cuvinte

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Ilie Bolojan este noul preşedinte al PNL

BusinessMagazin acum 13 ore
Ilie Bolojan este în mod oficial noul preşedinte al PNL. El a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte în cadrul Congresului PNL de sâmbătă. Cei 1.200 de delegaţi i-au ales şi pe ceilalţi membri ai echipei de conducere a partidului.

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 10 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 11 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°