Sotiris Scandamis este noul preşedinte executiv al ATE Bank România, acesta fiind ales, astăzi, de către acţionarii băncii care au decis, de asemenea, majorarea numărului membrilor Consiliului de Administraţie, de la şapte la nouă, şi ai Comitetului de Direcţie, de la trei la patru persoane."Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate. Astfel, noul preşedinte executiv al băncii este Sotiris Scandamis, în timp ce acţionarii au aprobat numirea a trei persoane în funcţia d
Sotiris Scandamis este noul preşedinte executiv al ATE Bank România, acesta fiind ales, astăzi, de către acţionarii băncii care au decis, de asemenea, majorarea numărului membrilor Consiliului de Administraţie, de la şapte la nouă, şi ai Comitetului de Direcţie, de la trei la patru persoane.
"Toate punctele de pe ordinea de zi au fost aprobate. Astfel, noul preşedinte executiv al băncii este Sotiris Scandamis, în timp ce acţionarii au aprobat numirea a trei persoane în funcţia de membrii ai Consiliului de Administraţie", a declarat directorul general al ATE Bank România, Sergiu Manea, citat de Mediafax.
Astfel, acţionarii ATE Bank i-au aprobat pe Adamantini Lazari, Andis Kostopoulos şi Maria Tsagaridou în funcţia de membrii ai Consiliului de Administraţie.
Totodată, acţionarii au aprobat şi unele modificări la actul constitutiv al băncii, printre care majorarea numărului de administratori de la şapte la nouă.
În ceea ce priveşte Comitetul de Direcţie, această structură va fi alcătuită din cel puţin 4 membri şi va asigura transpunerea în practică a hotărârilor Consiliului de Administraţie şi conducerea curentă a activităţii băncii.
SURSA: Mediafax