Toată lumea a intrat, pe rând, în cămăruţa cu draperiile trase atent în care presa română a oferit servicii bărbaţilor politici ai ultimilor ani. Sursa: EVZ
Senatorul Iulian Urban propune introducerea în legea de funcţionare a ANI a unui amendament care să oblige jurnaliştii să-şi declare interesele. Propoziţia anterioară conţine o istorie fetidă şi mai multe neînţelegeri crase.
Povestea e aşa: în ultimii ani, presa română a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi dinamita propria credibilitate. Pe vremea partidului-stat al lui Adrian Năstase, girat paternal din umbră de Ion Iliescu, scuza era legată de argumentul supravieţuirii.
După instalarea în fotoliul prezidenţial a lui Traian Băsescu, explicaţia n-a mai ţinut. Nici nu mai aveam cum. Instituţiile de presă au început să respire aerul din afara celulei improvizate a statului şi fiecare plămân a procesat oxigenul după coduri genetice proprii.
Cam pe vremea aceea, performerii şuetelor hard şi ai moralităţii soft (îi ştiţi, nu mai e loc aici de înşiruiri) au început să râdă zgomotos pe marginea sicriului unui cuvânt – deontologie. Cazul tipic de mal praxis: câteva simptome ale unui cancer generalizat au fost interpretate ca fiind efectele unei simple migrene. O vreme lucrurile s-au scăldat în apa călduţă a creşterii economice şi a intereselor politice.
Trusturile de presă au umflat balonul angajărilor şi al salariilor, ziariştii au început să devină tot mai puţini, iar bombardamentul informaţional a înlocuit angajamentul invizibil dintre jurnalist şi publicul său. În fine, campania electorală de la finele anului trecut a pus cireaşa pe tort. Sau bomboanele pe coliva, dacă vreţi. Prostituţia s-a mutat din stradă în redacţii. Conştiinţele au coborât jos de tot. Manageri de televiziune au strigat în şedinţe nocturne: “N-aţi înţeles? Credeaţi că se face