Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finala Geoană-Năstase nu mai e sigură

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 4 februarie 2010 ·

Cu două săptămâni înaintea alegerilor din PSD, Mircea Geoană şi Adrian Năstase erau cotaţi cu cele mai mari şanse la calificarea în finala pentru şefia partidului. Sursa: EVZ

De pe turnantă prinde viteză tandemul Cristian Diaconescu- Miron Mitrea. Oficial, cei doi pretendenţi la şefia PSD îşi menţin intenţia de a candida. Neoficial, se pare că au ajuns ieri la înţelegere pentru a forma o singură echipă şi a lupta împreună pentru a se impune ca a treia cale. Dacă ar candida şi Diaconescu, şi Mitrea, ar risca să nu intre în turul 2, iar finala să se joace între Geoană şi Năstase.

Deocamdată, nimic nu este tranşat. Combinaţiile se leagă şi se dezleagă de la oră la oră, iar opţiunile pentru una sau alta dintre variante sunt volatile. Negocierile şi aranjamentele pentru împărţirea puterii vor continua până în ziua congresului.

Repetiţie pentru congres

Adversarii lui Geoană nu au ajuns la o înţelegere. Ultimele negocieri între Mitrea şi Năstase au eşuat. Ultimul este dispus să facă echipă şi cu Mitrea, şi cu Diaconescu, dar cu condiţia să fie el şeful. Nici Mitrea, nici Diaconescu nu acceptă această condiţie. În această situaţie, Năstase este aşteptat să-şi anunţe candidatura astăzi, în timpul reuniunii Consiliului Naţional al PSD. Aici, cei trei-patru potenţiali candidaţi vor avea ocazia unei confruntări directe.

Reuniunea Consiliului va fi prima şi ultima dezbatere publică a candidaţilor la şefia PSD înaintea congresului. Dintre cei peste 700 de membri ai acestui for, foarte mulţi se vor regăsi şi pe lista delegaţilor la congres, astfel că cei trei pretendenţi sunt direct interesaţi să le capteze interesul şi să-i convingă să le acorde sprijinul. Şi Geoană, şi Năstase, şi Diaconescu şiau pregătit discursuri despre proiectele lor politice şi despre cum văd viitorul PSD.

Fără excepţie, toţi vor pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 16 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 22 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 43 minute
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum 55 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 18 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 21 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

27°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°