Caut prin cutia de pantofi „preaslăvitul semn împărătesc“, „slăvita monogramă sultanală“, „înaltul Cuib al Califatului dinastiei otomane“ şi al„măreţului Prag al împărăţiei“, al „Sublimei Porţi a Sublimului Cuib al Fericirii“. Găsesc destule. Lumea nemeşilor din Mitteleuropa bănăţeană a pupat o sută şaizeci şi patru de ani pantoful sultanal. La mănăstirea franciscană Maria-Radna din cetatea Lipovei, chiar la intrarea în defileul străjuit de cetatea Şoimoş – pe coama abruptă a dealului şi deasupra apelor Mureşului –, e nemurit, într-o frescă murală cu linii naive şi culori vii de iarmaroc, un ienicer călare, cu ştiutul fes şi iatagan războinic. Alături e un mare crucifix de lemn pe care scrie PEREGRINATIO. Memoria în piatră a unui Banat devenit paşalîc şi a unei Transilvanii ai cărei principi mergeau la Stambul, la „azilul sultanilor lumii şi locul unde hakanii vin unul după altul“ (Documente turceşti…, vol. I, 1976, p. 65). Caut în cutie trimiteri bibliografice, cuvinte-cheie cărora le zicem, în regim Google, keyword. În notiţa cu numărul 3886, o paranteză dreaptă cu un breaking news de primă mînă: „şUnii prizonieri turci informează că la Ts ar fi ciumă precum şi în armata turcăţ“. Că lucrurile au temei ne dă de înţeles referinţa bibliografică următoare: „În Aviz despre evenimentele din Ardeal şi Banat-Venetzia 13 dec.1603, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldavei, vol. VII, Buc.,1934, p.187“. Fişa se încheie cu un keyword spăimos, articulat hotărît: „Ciuma“. Scriitorul timişorean Duşan Baiski închipuie într-un cotidian local cum vin tătarii într-un asediu al cetăţii şi cum nu reuşesc mai nimic, aşa că: „Unul dintre ei dezleagă extrem de prudent un sac, îi deschide gura schimonosindu-se de greaţă şi deşartă conţinutul în lingura catapultei. Brusc, braţul instalaţiei se destinde şi zvîrle hoitul infectat cu ciumă bubonică dincolo de ziduri“