Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa imobiliară s-ar putea stabiliza în acest an

Publicat in Curierul, joi 4 februarie 2010 ·

Bottom-ul ar putea fi atins până în vară

Papageorgiadis: "Acest lucru nu înseamnă că preţurile vor creşte după aceea"

După cum bine ştim, 2009 a fost un an dificil pentru piaţa imobiliară, dar anul acesta reprezintă momentul de răscruce pentru toate companiile. Unele dintre ele se vor stabiliza, în timp ce altele se vor afunda tot mai tare.

2010 este un an "plin de provocări, oportunităţi, dar şi de acţiuni chibzuite", a spus, ieri, într-o conferinţă de presă, Ilias Papageorgiadis, CEO-ul MORE Real Estate Services,.o firmă de consultanţă şi brokeraj imobiliar care în 2010 aduce la suprafaţă un nou mediu economic, care vine cu schimbări importante comparativ cu 2009:

Oficialul More a spus că "economia românească va înceta să mai cadă şi se va stabiliza în jurul nivelului 0 (oscilând între -1,5% şi +1,5%). Se vor demara mai multe proiecte noi, în diverse domenii, mai ales dacă fondurile de la Uniunea Europeană vor fi în cele din urmă absorbite". În acelaşi timp, el a mai explicat că marea majoritate a oamenilor va trebui să facă faţă unui an dificil. Şi acesta poate deveni şi mai dur dacă zvonurile în privinţa celor 100.000 de concedieri anunţate în sectorul public se vor adeveri. Astfel, în vreme ce cifrele vor fi mai bune decât cele din 2009, viaţa oamenilor va fi mai grea. Un şomaj mai ridicat, salarii şi venituri mai mici, şi o inflaţie semnificativă care va pune pecete noului an. În cazul în care economia va începe să se mişte, efectele pozitive vor deveni vizibile în trimestrul 4 al anului şi mai mult în 2011.

Revenirea de anul acesta poate fi amânată de o creştere a preţurilor

Dar care ar putea fi cel mai mare risc din piaţa imobiliară românească în 2010? Conform lui Ilias Papageorgiadis, dacă unii se vor grăbi să ridice piaţa fără o cerere care să o susţină, atunci nu ne vom reveni anul acesta şi investitori

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 29 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax acum o ora
Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei. Gramul de aur a coborât cu mai

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

Gazeta Sporturilor acum 26 minute
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

Un bărbat a aruncat cu o substanță inflamabilă în interiorul Casei de Pensii din Sectorul 6 și a amenințat că dă foc instituției

Adevarul acum 27 minute
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a aruncat, miercuri, 16 iulie, cu o substanță inflamabilă în incinta Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei și a amenințat că va da foc instituției. În spatele gestului său s-ar afla probleme personale.

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 4 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

27°
mie.

21°/33°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

17°/27°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

27°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°