Au trecut aproape două săptămâni de la fabuloasa poveste a mistreţului din Brăila.

Se făcea că dihania a trecut Dunărea înot pe un ger de crăpau pietrele, a urcat scările Palatului Administrativ, a forţat intrarea în Prefectură izbind cu capul în uşă fix de două ori şi a spart două geamuri de la Palatul Agriculturii.

Conducerea Agerpres nu a reuşit nici până acum să descopere colţii de mistreţ ai ştirii. În schimb, a pus pe flux un comunicat al Asociaţiei Jurnaliştilor „Dunărea de Jos", care se solidarizează cu autoarea ştirii-de-porc. Aşteptăm şi reacţia hotărâtă a Societăţii Ziariştilor „Insula Mare a Brăilei".

Până atunci, o dedicaţie pentru toţi cei care umblă cu mistreţul vopsit: poezia lui Ştefan Augustin Doinaş, „Mistreţul cu colţi de argint".

Lectură plăcută!

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea

prin inimă neagră de codru trecea.

Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,

cânta dintr-un flaut de os şi zicea:

- Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse

mistreţul cu colţi de argint, fioros,

ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse

copita şi blana şi ochiul sticlos...

- Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,

mistreţul acela nu vine pe-aici.

Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,

ori vulpile roşii, ori iepurii mici...

Dar prinţul trecea zâmbitor înainte,

privea printre arbori atent la culori,

lăsând în culcuş căprioara cuminte

şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.

Sub fagi el dădea buruiana-ntr-o parte:

- Priviţi cum se-nvârte făcându-ne semn

mistreţul cu colţi de argint, nu departe:

veniţi să-l lovim cu săgeată de lemn!...

- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,

zicea servitorul privindu-l isteţ.

Dar el răspundea întorcându-se: - Taci...

Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.

Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri: @N