Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Mandatul lui Gutău poate înceta pe 18 februarie

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 · ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) va judeca, pe 17 februarie, cererea de suspendare a condamnării depusă de Mircia Gutău.

Petre Ungureanu, prefectul judeţului Vâlcea a declarat astăzi că, foarte curând la sediul instituţiei va ajunge hotărârea de condamnare a primarului Mircia Gutău, dată de ICCJ. „Hotărârea a ajuns marţi, la primăria Râmnicului şi cât de curând o să sosească şi la noi", a spus Ungureanu. Tot acesta a susţinut că, prin desemnarea unui primar interimar, primăria a scăpat de blocaj şi activitatea instituţiei a fost reluată, motiv pentru care nu va fi nicio grabă cu suspendarea mandatului edilului. „Pe 17 februarie, ICCJ judecă cererea de suspendare a condamnării primarului, depusă de acesta. În ziua următoare o să emit şi eu ordinul de încetare a mandatului, cu toate că judecarea cererii de suspendare nu înseamnă revenirea în funcţie. Doar achitarea poate duce la revenirea lui Mircia Gutău în funcţie", a spus Petre Ungureanu. Reprezentantul Guvernului a mai susţinut că nu se grăbeşte cu emiterea ordinului deoarece actul trebuie apoi anulat, dacă edilul e declarat nevinovat. Emiterea acestui act ar duce şi la organizarea de alegeri parţiale, mai repede.

Peste 70% din cititori îl vor pe Gutău liber

În urmă cu trei zile, pe ediţia online a Adevărului de Seară Râmnicu Vâlcea a fost lansat un sondaj în care cititorii erau întrebaţi dacă sunt de părere că eliberarea edilului din Colibaşi ar fi un lucru bun pentru municipiu. Peste 71% din cei care au răspuns au fost de acord cu eliberarea primarului încarcerat pentru luare de mită. 27,3% au răspuns nu şi doar 1,19% au spus că nu ştiu să răspundă la această întrebare. Mai mult, pe forumul AdS, cititorii au făcut o paralelă între cazul tânărului ce a împuşcat o fată la Craiova şi a fost condamnat cu suspendare şi încarcerarea primarului pentru trei ani. Elena afirmă într-

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 25 minute
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum o ora
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

Ioan Andone, cucerit de jucătorul lui Dinamo: „Va marca între 12 și 14 goluri în următoarele 3-4 luni”

Gazeta Sporturilor acum 23 minute
Ioan Andone, legenda lui Dinamo, e impresionat de Alexandru Musi. Fostul antrenor al „câinilor” consideră că extrema stângă poate marca minim 12 goluri în următoarele 4 luni.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 52 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum o ora
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Tarifele lui Donald Trump forţează producătorii greci de ulei de măsline să caute pieţe alternative

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare În faţa ameninţării impunerii unei taxe de 30% pe produsele europene, anunţată de preşedintele american Donald Trump, producătorii greci de ulei de măsline se reorientează rapid spre noi pieţe global

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°