- Editorial - nr. 474 / 4 Februarie, 2010 Tot mai multe voci se fac auzite in ultima vreme cu privire la viitorul incert al omenirii, intr-o perioada de timp relativ nu prea indepartata. Scenarii apocaliptice au aparut cu duiumul, mai ales dupa intrarea noastra in Mileniul III, era considerata initial a marilor sperante, dar care, din pacate, si-a facut debutul printr-o serie de evenimente catastrofice, fie naturale, fie produse de mana omului, care au dezamagit. Simtindu-se in zona nisipurilor miscatoare, oamenii au inceput sa staruie mai mult asupra a ceea ce ni s-ar putea intampla, si lucrul acesta nu peste multa vreme, speriati mai mult de nesabuinta cu care ei insisi, ca indivizi, dar si ca membri ai societatii din care fac parte, trateaza problemele viitorului. Aici ii avem in vedere pe toti locuitorii planetei, de la est la vest si de la nord la sud, care par a fi angajati intr-o cursa nebuna si nestavilita, apasand tot mai mult pe acceleratia timpului pentru a produce si a avea cat mai mult, chiar daca "hambarele" le sunt doldora, indreptandu-se in acelasi timp si cu ochii inchisi spre o directie necunoscuta. Adevarul este ca de cateva secole, nu mai mult de doua-trei, mai precis de la revolutia industriala din secolul al XVII-lea, omenirea a comprimat timpul enorm, in ultima vreme reusind sa se desprinda cu viteza unui supersonic din obisnuinta evolutiei umane, urcand nebuneste civilizatia pe culmi nebanuite, de unde se cauta fara incetare noi piste de lansare spre alte si alte zari, cu cerbicia si curajul nebunesc al catapultatorilor. Ultima jumatate de secol, considerata cea a revolutiei tehnico-stiintifice, pare desprinsa din romanele SF, cand omenirea a dat de capatul multor enigme in absolut toate domeniile, indeosebi in cel al imaginii si comunicatiilor, dar si al vietii, pe care o poate reproduce in laborator, dar pe care o poate distruge, in acee