Ai scris SF, ucronie, fantastic, horror, chiar şi cyberpunk la un moment dat. Trilogia Waldemar este fantasy. O faci dinadins? Vrei tu să scrii în toate felurile sau subiectul ales îşi cere genul? În general, subiectul îşi impune genul. Cu Waldemar a fost un caz mai aparte. Prin 1995, genul fantasy nu prinsese deloc la noi, încercările timide ale Nemirei de a publica acest gen nu avuseseră succesul scontat. Mai mult, se spunea că cititorii români resping genul fantasy şi că, oricum, nu se poate scrie fantasy pornind de la mitologia românească. Am încercat să dovedesc că avem o mitologie suficient de bogată pentru a genera un fantasy cu specific naţional şi am oferit romanul Waldemar Nemirei. Romanul a fost înscris la un concurs la care a participat şi Costi Gurgu, cu Reţetarium. Ambele romane au fost refuzate – s-a recunoscut că au oarecare potenţial, dar... Peste mai bine de zece ani, condiţiile s-au schimbat. Cititorii români îl descoperiseră pe Tolkien – prin intermediul filmelor – şi aflaseră că există un gen literar care le plăcea şi pe care nu îl descoperiseră pînă atunci. Am oferit romanul editurii Tritonic – iar cel care coordona atunci activitatea Editurii, un bun prieten de-al meu, poate aţi auzit de el, Michael Haulică, a considerat că poate fi publicat. Din păcate, faptul că romanele de care am amintit – Waldemar şi Reţetarium – au fost publicate cu o întîrziere de peste zece ani a însemnat timp pierdut pentru SF&F român – plus impresia că-i vorba de o imitare a unor modele de succes. De ce o trilogie fantasy? Şi de ce nu în linia clasică a lui Tolkien? Nu era mai uşor? Nu era mai la modă? Iniţial a fost vorba de un singur roman. Faptul că Waldemar a avut un oarecare succes, că a trezit un oarecare interes, m-a făcut să continui, să încerc să dovedesc că mitologia românească se pretează şi la urban fantasy. Poate că ar fi fost mai uşor să scriu ceva gen