”Ce va spune Rusia?” Această întrebare am auzit-o pusă astăzi, la modul obsedant, de către reporteri tuturor analiștilor și politicienilor intervievați pe tema răspunsului pozitiv dat de Traian Băsescu și CSAT solicitării lui Barack Obama referitoare la integrarea României în proiectul scutului american antirachetă. Desigur, reacția Moscovei nu va întârzia să apară. Într-un fel sau altul.
La un moment dat însă, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a adus în discuție un alt element. Referindu-se la implicațiile și riscurile scutului, Diaconescu a pomenit despre dezvoltarea din ultimii ani a afacerilor cu China. Remarca lui a trecut neobservată.
Ei bine, eu chiar sunt interesat de modul în care China va reacționa la această repoziționare a României. Trăind sub apăsarea veșnicului vecin de la Răsărit, românii nu au resimțit la modul direct și emoțional prezența și influența din ce în ce mai mare a Chinei pe plan mondial, inclusiv în România. Pentru că oamenii lui Hu Jintao nu sunt prezenți în România doar prin mâna de lucru pe doi lei în diferite fabrici autohtone ori prin bucătarii care prepară pui sichuan cu bambus ori cu cinci arome în diferite restaurante. Fără a face vâlvă, parteneriatele româno-chineze se întind în cele mai variate domenii, de la cele economice până la cercetare și învățământul superior.
Recent, am relatat pe blog unul dintre cele mai umilitoare momente pe care le-am trăit ca român. În urmă cu doi ani, în primăvara lui 2008, liderul spiritual al tibetanilor, Dalai Lama, a primit o invitație de a participa la o conferință la Cluj. Schimbul de corespondență cu secretarul personal al lui Dalai Lama a durat aproape două luni. Se stabilise un program, o întâlnire cu parlamentari români și un desfășurător de întâlniri cu presa. Presiunile făcute din partea Ministerului Afacerilor Externe (pe atunci ministru era
