Din indolenţă sau dintr-o dorinţă patologică de a subordona totul politicului amână premierul Boc tranşarea situaţiei de la IICCMER?

E o întrebare pe care pare să şi-o fi pus şi Herta Müller, şi al cărei răspuns, echivoc, a făcut-o să încerce să schimbe ea însăşi lucrurile. Aşa a apărut în urmă cu două zile, pentru mulţi ca din senin, scrisoarea deschisă de sprijin pentru Marius Oprea, preşedintele defunctului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului.

Renăscut legislativ într-o nouă formulă, ce cuprinde şi fostul Institut pentru Memoria Exilului, institutul cu pricina îşi aşteaptă de câteva luni şeful, pe care premierul refuză să-l reconfirme în funcţie. După toate aparenţele, motivul este incompatibilitatea politică a lui Oprea cu partidul aflat la guvernare, fapt care i-a atras multiple declaraţii de sprijin, de la propriii (foşti) subordonaţi şi foştii deţinuţi politici la câştigătoarea Nobelului.

Nu e prima dată când Herta Müller se dovedeşte o atentă observatoare a ce se întâmplă în România şi este legat de relicvele fostei Securităţi. În 2008, aceasta a trimis o scrisoare deschisă lui H.-R. Patapievici, publicată de „Frankfurter Rundschau”, după ce Institutul Cultural Român îi cooptase în proiectul Academia de Vară de la Berlin pe Sorin Antohi şi pe fostul ambasador la Viena, Andrei Corbea-Hoişie, ambii foşti informatori ai Securităţii. Scriitoarea nu a reuşit atunci decât să atragă atenţia asupra anomaliei de la ICR, primind o explicaţie halucinantă din partea unei adjuncte: calitatea de turnător nu impietează asupra competenţei ştiinţifice, iar în România nu s-a legiferat lustraţia.

Din păcate, nici bunul-simţ, se pare, căci nici acum nu există vreun semn că premierul are de gând să ia taurul de coarne şi să pună un şef la IICCMER. Dacă Vladimir Tismăneanu se află în spatele acestei tergiversări, aşa