* profesorii spun că, oricum, în şcoli se face sport în fiecare week-end * preşedinţii cluburilor brăilene agreează ideea, mai ales dacă în urma atragerii tinerilor vor veni şi bani de la stat pentru dezvoltarea activităţilor
În urmă cu câteva zile, Ministerul Educaţiei, Daniel Funeriu, şi-a exprimat dorinţa de a se realiza un plan concret pentru introducerea diferitelor sporturi în şcoală. În acest sens a discutat cu preşedinţii a patru federaţii naţionale, de şah, motociclism, baschet şi tenis şi le-a promis că dacă vor reuşi să introducă aceste sporturi în şcoli va încerca să ofere finanţări mai generoase respectivelor cluburi. Ministerul vrea ca disciplinele respective să aibă statut de activităţi extraşcolare opţionale, iar iniţiativele cluburilor să se îndrepte în special către copiii din mediul rural.
Profesorul de educaţie fizică de la Colegiul "Bălcescu", Doru Dewald, a precizat că deja fiecare federaţie organizează concursuri sportive. "În afară de calendarul competiţional organizat de Ministerul Educaţiei, în acest an a început şi o cupă a liceelor, finanţată de Autoritatea Naţională de Sport. Competiţii se desfăşoară în fiecare week-end, chiar nu văd ce s-ar mai putea face în plus, când s-ar putea organiza şi cu cine, pentru că toţi copiii care-şi doresc să facă sport sunt cuprinşi în aceste competiţii. Consider că mai mult decât se face acum nu se poate. Nu aşa se aduc copiii către sport. Aici vin cei care oricum iubesc sportul. La ora de educaţie fizică îi aduc pe toţi copiii către mişcare. Competiţiile extraşcolare se adresează unui număr limitat de elevi", a explicat prof. Doru Dewald.
La nivelul judeţului se derulează Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, Competiţia Naţională a Liceelor şi Cupa Brăilei, pentru gimnaziu şi liceu, organizată de Consiliul judeţean.
Viitorul sprijin financiar promis mobilizează preşedinţii de