Controversata afacere Roşia Montană fierbe. Forţând nota, Adriean Videanu a inclus-o în Programul de guvernare. Compania Roşia Montană Gold Corporation face de vreun an un lobby furibund, uzând inclusiv de date distorsionate, ca şi de jumătăţi de adevăr. RMGC susţinea că statul român ar câştiga 4 miliarde de dolari. Eroare, cota pricăjită care ar reveni României e de doar 1,8 miliarde, restul sunt cheltuieli ale companiei. Iar locurile de muncă sunt nesemnificative. Ce dă România? Prea mult. Se discută despre rezerve de 800 tone de aur şi 2.000 de tone de argint, dar sunt opinii care susţin că resursele-s mult mai mari. Başca, în perimetrul concesionabil, zăcăminte de uraniu (şi avem centrala atomo- electrică de la Cernavodă) şi de alte metale rare. Ce mai riscăm? Raderea unor munţi întregi, un uriaş lac de decantare cu cianuri şi metale grele, o posibilă catastrofă ecologică. Precum şi pierderea irecuperabilă a unor vestigii miniere romane unice în Europa. Primind în schimb o redevenţă de, se pare, doar 2% (în timp ce, pentru concesionarea unor zăcăminte, cele mai prăpădite state africane percep 50%).

România e gata să ia praful de pe tobă (clauzele-s confidenţiale!) şi pentru ultimele sale rezerve. Ce a împiedicat cumpărarea de know-how, de tehnologie, şi exploatarea în regie şi folos propriu? Niscaiva comisioane? Contractul Roşia Montană nu trebuie perfectat decât după evaluări complexe şi transparente, girate de savanţi şi de economişti. Nu de politicieni, cu ei ne-am fript destul. Pentru toate concesionările de resurse ale subsolului (de la apă minerală, la petrol), statul abia încasează 240 de milioane de euro anual. Aud că se pregăteşte şi “tunul sării”. De la un stupid “nu ne vindem ţara”, am trecut la “o prăduim”.