Cand Ion Iliescu a afirmat ca in Romania comunistii au rasturnat regimul comunist si, prin urmare, ca Revolutia nu putea fi anticomunista, unii au zis c-o fi Alzheimer, altii ca batranul are dreptul, dupa atatia ani de lupta, la micile lui excentricitati. Cand a si plusat ca stalinismul, care ar fi fost adevarata victima a anului 1989, n-a fost de fapt comunism (si nici macar de stanga), ci capitalism de stat, oamenii de bun-simt s-au revoltat pe buna dreptate. Vladimir Tismaneanu, bunaoara, a remarcat ca Iliescu si-a descoperit nostalgii trotkiste si hruscioviste, daca nu de-a dreptul leniniste, la fel ca un alt frate intru marxism, "filozoful" sloven Slavoj Zizek (am pus filozof intre ghilimele pentru ca filozofii adevarati ar trebui, din principiu, sa semene mai mult cu Socrate decat cu un amestec de Che Guevara si Elton John).
Dupa Iliescu, Revolutia nu putea fi facuta de anticomunisti pentru ca cei care au iesit in strada au fost muncitorii care, pe deasupra, mai erau si membri de partid. Prin urmare, Revolutia au facut-o comunistii (si anume, cei mai buni dintre ei, muncitorii) si ar fi absurd sa admitem ca a fost o revolutie anticomunista. Daca, in plus, ni se reaminteste, tinem seama ca, de fapt, stalisnimul a fost capitalism de stat, atunci se poate deduce cu usurinta ca revolutiile din 1989 au fost nici mai mult, nici mai putin decat revolutii anticapitaliste, ba, mai mult, antidreapta, in fruntea carora s-a aflat, asa cum ii sta bine, avangarda comunismului, clasa muncitoare. La asta Tismaneanu raspunde amintind ca in Polonia muncitorii au fost cei care au optat pentru Solidaritatea anticomunista si crestina, dar a-i raspunde lui Ion Iliescu cu argumente factuale este o dovada de nobila dar inocenta inadecvare.
Ion Iliescu stie bine ca muncitorii nu au fost comunisti nici cand a fost instaurat comunismul, nici cand a fost rasturn
