Asistenţii sociali ai Direcţiei pentru Protecţia Copilului îngrijesc 75 de minori neglijaţi sau lăsaţi pe stradă în nouă apartamente situate în municipiul Bacău, Buhuşi şi Comăneşti. Prin programul „Casa mea“, instituţia încearcă să recreeze viaţa de familie, pe care minorii oropsiţi de soartă au pierdut-o.

Casa de copii nu este „acasă“. Cu acest gând am sunat la uşa apartamentului de pe strada Logofăt Tăutu. Aici, o doamnă cu o privire blândă şi un zâmbet generos m-a invitat înăuntru. Prin uşa larg deschisă din sufragerie, patru perechi de ochişori studiază curioşi musafirul nepoftit.

Copiii stau la o masă uriaşă şi lucrează. Aflu că sunt fraţi şi au ajuns în grija Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului în urmă cu trei ani. Grigore (14 ani), cel mai mare dintre ei, taie cu caterul o bucată de carton colorat. „Facem felicitări de Paşte“, spune timid copilul.

La 14 ani, are grijă de trei fraţi mai mici

Nu-i prea place să vorbească. Privirea lui insistă asupra fraţilor mai mici, mustrătoare sau, dimpotrivă, drăgăstoasă. Gheorghiţă şi Bogdan nu par să-i iasă din vorbă. Singura care se bucură de libertate deplină este Claudia (8 ani). „Fraţii provin dintr-o familie foarte săracă, cu părinţi total dezinteresaţi”, explică asistentul social Ana Manole. Cei patru copii erau aproape morţi de foame când au fost preluaţi de Direcţie.

Nici nu se gândesc să se întoarcă acasă

De aceea, în toţi aceşti ani de când sunt ocrotiţi, nu au vrut niciodată să se întoarcă în satul natal. Şi nici nu au plâns vreodată după părinţi sau rude. Dealtfel, nici cei care i-au adus pe lume nu s-au interesat măcar o dată de soarta lor.

„Sunt copii foarte buni şi cuminţi. Învaţă bine şi sunt ataşaţi de noi“, spune lucrătorul social Elena Cojocăraşu. Femeia se uită cu drag la ghemotocul de fetiţă cu gropiţe î