Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OSCAR: Batalia celei de-a 82-a editii se da, ca intr-un film american prost, intre un regizor cu faima si fosta sa sotie, ajunsa acum pe cai mari

Publicat in HotNews, joi 4 februarie 2010 ·

Surprize sunt puţine. Noua reglementare a Academiei Americane de Film, aceea de a avea 10 filme nominalizate la categoria Cel mai bun film, a permis ca lărgita umbrelă să nu mai scape nimic notabil. Motorul acestei reveniri a AMPAS la o prevedere din trecut a fost se spune, faptul că „The Dark Knight”/”Cavalerul negru” a fost sărit la vremea lui de pe lista nominalizărilor pentru Cel mai bun film. Oricum, au fost ani în istoria Oscarurilor cand au fost şi 12 titluri nominalizate la categoria Cel mai bun.

Iar acum academia a fost atat de scrupuloasă, cu riscul de a nominaliza „Up in the Air” şi la categoria Cel mai bun film de lungmetraj de animaţie şi la categoria Cel mai bun film. În orice caz, o nominalizare la Oscar e mană cerească pentru că dă un branci serios vanzării unui film. Bătălia celei de-a 82-a ediţii a Oscarurilor se dă, ca într-un film american prost, între un regizor cu faimă şi fosta sa soţie, ajunsă acum pe cai mari.

Şi „Avatar”, şi „The Hurt Locker” au cate nouă nominalizări – cele mai multe, dar e de aşteptat ca Oscarurile ce se vor anunţa pe 7 martie să se împartă cat de cat echitabil, cu Oscarul pentru Cel mai bun film dat „Avatarului” (care e o investiţie financiară mult prea mare pentru a fi ignorată) şi cu Oscarul pentru regie acordat lui Kathryn Bigelow, autoarea lui „The Hurt Locker”. În mare, nominalizările la Oscar au urmat aproape pas la pas Globurile de Aur.

Sunt, însă, şi cateva surprize - unele reparatoare. Cea mai notabilă e nominalizarea lui Jeremy Renner, protagonistul din „The Hurt Locker” la categoria Cel mai bun actor în rol principal. Despre pană mai ieri necunoscutul Renner - sărit din cărţi la nominalizările pentru Globurile de Aur - cel mai popular critic american, Roger Ebert, a spus că îşi caştigă Oscarul din primele minute. O altă surpriză este nominalizarea lui Penélope Cruz pentru rol

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 3 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Mesajul ferm al ministrului Mediului în scandalul de la Lungulețu: Agricultorii să intre în legalitate, să plătescă

Gandul acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a spus că Apele Române nu vor opri controalele după protestul agricultorilor de la Lungulețu, pentru că apa este o resursă limitată și cei care irigă trebuie să declare exact câtă apă iau și să plătească „niște su

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 6 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 3 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

BusinessMagazin acum 35 minute
O femeie de 49 de ani a murit, joi, în timpul vijeliei puternice din judeţul Ilfov, anunţă ISU Bucureşti - Ilfov. Acoperişul unei clădiri din Otopeni a căzut peste altă clădire în care se afla o persoana, care a fost lovită de elementele căzute.

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

26°
joi

19°/28°
vin.

16°/22°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°