A renunţat la visul din copilărie, acela de a munci la catedră, în favoarea unei pasiuni descoperite de nevoie: jurnalismul.

Dintotdeauna a fost un copil încăpăţânat, care ştia ce vroia şi care, dacă era scos pe uşă, intra pe geam. I-a prins bine, pentru că acelaşi lucru îl face şi astăzi, în meseria pe care o practică. S-a născut şi a crescut în capitală, într-o agitaţie continuă, însă în `91, s-a mutat în Severin, tatăl ei fiind de-al locului. „Eram prin clasa a opta, când am venit aici, iar principalul motiv a fost nebunia aia de după revoluţie.

Era învălmăşeală, era nebunie acolo, iar aici era un oraş mai liniştit”, îşi aminteşte Monica Adriana Călina. Nu a uitat nici şotiile pe care le făcea în copilărie. Cel mai mult îi plăcea să fure maioneza pe care mama o pregătea pentru salata de boeuf, ciocolatele chinezeşti pe care tatăl său i le-aducea de la serviciu sau să îmbrace păpuşile cu hăinuţe de copil.

„Am ajuns să fac ceea ce în copilărie detestam cel mai mult: ştiri”

Tot în copilărie, s-a născut şi dorinţa de a-i învăţa pe alţii. Petrecea foarte mult timp la clasa surorii sale, cu 20 de ani mai mare, care era învăţătoare. Ceea ce vedea acolo, punea în practică acasă. Alinia toate păpuşile în pat şi le dădea lucrare de control. „Făceam instrucţie cu ele. Eu eram învăţătoarea, dar tot eu scriam lucrările. Trebuia să scap câte o greşeală, ca să nu le dau nota maximă”, îşi aminteşte tânăra.

Cu trecerea anilor, a absolvit Liceul Pedagogic, dar şi Colegiul Universitar, la acelaşi profil. În 1996, preda deja engleză la şcoala din Schela, când o colegă, prietenă cu jurnalistul Gabi Niculescu a întrebat-o dacă nu vrea să intre în presă. A fost o provocare pe care a şi acceptat-o, iar odată intrată acolo, nu a mai ieşit, pentru că a început să-i placă din ce în ce mai mult. Şase luni a lucrat ca reporter la ziar, a apoi a trecut în tel