Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Florentina Manoilă, logopedul cu răbdare de fier

Publicat in Adevarul, joi 4 februarie 2010 ·

Lucrează ca logoped de aproape 30 de ani, iar de-a lungul carierei s-a confruntat cu cazuri unice, pe care a reuşit să le rezolve. Datorită ei, copiii reuşesc să se exprime corect.

La îndemnul părinţilor, Florentina Manoilă a urmat Liceul Pedagogic, Secţia Învăţători, în municipiul Craiova. Acolo, desfăşurând practică pedagogică, s-a ataşat de copii şi a început să îi placă această activitate. „Am vrut să cunosc mai multe despre psihologia copilului şi educaţia lui, de aceea am urmat cursurile Facultăţii de Pedagogie din Bucureşti, unde m-am specializat în educaţia copiilor. Voind să mă întorc aproape de meleagurile natale, am luat repartiţie în 1975 la Şcoala Ajutătoare, ca profesor defectolog“, spune Florentina Manoilă. Aici învăţau copii cu un nivel intelectual mai scăzut, care nu puteau să facă faţă cursurilor din şcoala de masă. „În acea perioadă predam toate materiile la clasele I-IV. A fost foarte greu, deşi erau copii puţini, dar fiecare dintre ei avea nevoile lui. Mi-a trebuit foarte multă răbdare. Parctic, aici m-am specializat să lucrez cu copiii cu dizabilităţi“, adaugă logopedul. Printr-un complex de împrejurări, în anul 1981, postul de defectolog s-a desfiinţat şi Florentina Manoilă s-a titularizat la Centrul Logopediv Interşcolar numărul 12, în cadrul Şcoalii Generale Constantin Brâncuşi. „E o activitate foarte grea, care solicită multă răbdare, îţi trebuie mult har şi fler, fără de care nu prea poţi să desfăşori o activitate terapeutică. Întâlnesc copii cu aceleaşi tulburări de vorbire, dar fiecăruia în mod individual trebuie să îi aplic terapia specifică“, a mai spus Florentina Manoilă. Din 1985 până acum câţiva ani a fost singurul logoped din Târgu-Jiu care lucra cu copiii cu dizabilităţi verbale din învăţământul de masă. „Din 1981 fac terapie logopedică şi pot să spun că meseria m-a ales pe mine. Am fost foarte solicitată, pentru că veneau foa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB, doar egal 1-1 cu FC Hermannstadt, în prima etapă a Superligii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa FC Hermannstat a încheiat la egalitate sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-1, cu echipa campioană, FCSB, în prima etapă a Superligii, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Gigi Becali încă așteaptă banii: „Pe mine nu mă păcălește nimeni! Ne judecăm”

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Gigi Becali, patronul FCSB, încă așteaptă banii pentru transferul lui Florinel Coman. E vorba de 5 milioane de euro pentru jucător, plus un milion ca despăgubiri. CONTEXT:

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 11 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Donald Trump anunță tarife vamale de 30% pentru importurile din Mexic și Uniunea Europeană. Începând de când se vor aplica

Mediafax acum 7 ore
Măsura, care ar putea escalada conflictul comercial deja tensionat cu partenerii economici majori ai SUA, vine după eșecul negocierilor privind un acord comercial amplu, scrie Reuters. Reacții dure din partea Bruxellesului și a Ciudad de México Anun

Iranul spune că va colabora cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, dar inspecţiile ar putea fi riscante

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iranul intenţionează să coopereze cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, în ciuda restricţiilor impuse de parlamentul său, a declarat sâmbătă ministrul de externe Abbas Araqchi, subliniind

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 11 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 11 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 12 ore
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 12 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 9 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

23°/38°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/36°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/31°
lun.

22°/29°
mar.

23°/29°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/31°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

18°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/33°
mie.

21°/32°