Până la începerea returului, jucătoarele oltene vor efectua un cantonament la Căciulata şi vor disputa mai multe amicale.
După ce în urmă cu puţin timp a aflat că Liga I de fotbal feminin se va relua pe 14 martie, Sorin Pătraşcu, antrenorul de la Sporting Craiova, a hotărât să le mai dea fetelor câteva zile libere. Astfel, jucătoarele formaţiei oltene, aflată pe primul loc în Liga I, se vor reuni pe 15 februarie. „Suntem o echipă săracă şi nu ne permitem să chemăm fetele cu trei luni înainte la antrenamente. Multe dintre ele nu sunt din Craiova şi nu avem bani să le plătim cazarea, masa. De aceea am luat hotărârea să le chem mai târziu la antrenamente“, a explicat Pătraşcu. Astfel, conform noului program, între 15 şi 23 februarie, fotbalistele se vor antrena în Craiova, apoi, între 24 februarie şi 2 martie, vor efectua un stagiu montan de pregătire la Căciulata. Între 6-7 martie, echipa Sporting Craiova va participa, la Bucureşti, la un turneu amical de fotbal în sală, alături de alte formaţii din Liga I. Acest turneu fusese programat iniţial pentru sfârşitul acestei săptămâni, dar a fost amânat.
Cu DVD-ul pe la firme
Până pe 14 martie, când vor debuta în retur, pe stadionul „Electroputere“ din Craiova, contra celor de la Târgovişte, fotbalistele din Bănie vor mai susţine unu sau două amicale. Pe 9 martie vor întâlni Alice & Tunes Piteşti, dar antrenorul Pătraşcu ar mai vrea şi un meci de verificare cu echipa de fotbal feminin din Slatina, care-i aparţine Şcolii de Fotbal înfiinţată de internaţionalul Răzvan Raţ.
Pătraşcu a dezvăluit că în scopul de obţine sprijin financiar pentru echipă a trimis DVD-uri de prezentare cu fetele (din timpul partidelor, articole din ziar etc.) către mai multe firme din Craiova şi speră că va primi sprijin. După încheierea turului, Sporting Craiova ocupă primul loc în Liga I, cu 31 de puncte, acumul