Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deconturile, motiv de zazanie intre RATC si Casa de Pensii

Publicat in Ziua Constanta, vineri 5 februarie 2010 ·

Abonamentele gratuite ale deţinuţilor politici şi ale persoanelor deportate nu au mai fost decontate din luna octombrie, pe motiv că acestea nu au fost eliberate lunar, pe bază de semnătură, aşa cum prevede Convenţia Cadru, ci pe baza unei semnături trimestriale.

Ieri, la sediul Casei Judeţene de Pensii Constanţa (CJP) a avut loc o întâlnire între reprezentanţii acesteia şi cei ai Sindicatului RATC în care s-a încercat găsirea unor soluţii, astfel încât angajaţii Regiei să nu mai sufere din cauza plăţilor neefectuate de CJP Constanţa, pentru legitimaţiile de călătorie de care beneficiază gratuit deţinuţii politic şi persoanele deportate. Liderul Sindicatului RATC, Ibram Temur susţine că din această cauză, din ianuarie, angajaţii au primit mai puţini bani şi chiar au fost nevoiţi să stea în concediu fără plată: „Din luna ianuarie au fost trimişi în concediu fără plată, în concedii forţate, primele de vacanţă nu le-au luat, banii de concedii i-au luat cu o întârziere de 12 - 15 zile, tichetele de masă din decembrie nu le mai luăm, şi vreau să vă spun că stăm, RATC-ul, pe un butoi de pulbere şi s-ar putea să bubuie într-una din zilele astea, pentru că aşa nu se mai poate". Timur Ibraim a mai precizat că judeţul Constanţa este singurul din ţară care se confruntă cu astfel de probleme. Potrivit acestuia, de exemplu la Timişoara, regia de transport în comun a eliberat legitimaţiile respective, iar beneficiarii nu sunt nevoiţi să meargă lunar sau odată la şase luni, cum se face la Constanţa ci, în caz de deces ori alte situaţii care duc la încetarea acestui drept, CJP anunţă acest lucru şi se anulează legitimaţia.

A fost legal şi nu prea

Aceste decontări pentru abonamentele gratuite pe mijloacele de transport în comun destinate foştilor deţinuţi politic şi persoanelor care au făcut obiectul schimbului de populaţie sunt reglementate de o Convenţie Cadru, ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 12 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 9 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 10 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 10 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

18°
dum.

18°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°