Neurochirurg de mai bine de 25 de ani, orădeanul a pus la păstrare toate tumorile pe care le-a extras până acum.

Dumitru Mohan vine dintr-o familie de dulgheri şi, înainte de neurochirurgie, a învăţat secretele lucrului cu lemnul în atelierul tatălui său. A vrut să ajungă medic datorită unui vecin care era student la medicină când doctorul Mohan era doar un copil. Impresionat de acesta, micul Dumitru s-a hotărât să-i urmeze exemplul şi a susţinut examenul de admitere la Facultatea de Medicină Generală din Cluj Napoca.

„Am intrat la facultate din prima şi mi-a plăcut foarte mult. Nu am regretat niciodată faptul că mi-am ales această meserie”, spune medicul.

Neurochirurg de 27 de ani

După ce a terminat facultatea, Dumitru Mohan s-a hotărât să îşi facă rezidenţiatul în neurochirurgie. A susţinut un concurs pe ţară pentru unul dintre cele trei posturi de neurochirurgi vacante. „Am dat un examen pentru acest post. Erau două locuri în Oradea şi unul în Craiova. Am ales Oradea, iar apoi mi-am făcut rezidenţiatul în Bucureşti. În 1983 am venit la Oradea ca medic neurochirurg. Din păcate, nu mi s-a dat atunci niciun pat, deci nu aveam pacienţi. M-am întors la Bucureşti, unde am lucrat ca medic specialist neurochirurg, şi abia în 1984 am fost anunţat că am primit locuinţă în Oradea, dar paturi tot nu aveam în spital”, îşi aminteşte Mohan. După nenumărate încercări de a ajunge să aibă o secţie de neurochirurgie, în condiţiile în care pe vremea aceea exista doar secţia de chirurgie generală, Dumitru Mohan a reuşit, la sfârşitul anului 1984, să înfiinţeze secţia de neurochirurgie din cadrul Spitalului Judeţean din Oradea.

„Cei mai grei ani ai mei ca medic au fost primii cinci. Eram singur pe secţia de neurochirurgie, aveam o asistentă şefă, o gospodină şi cinci fete care erau absolvente de liceu sanitar. Atunci stăteam în spital