Poate ca urmarind sedinta Consiliului National al PSD, multi au avut impresia ca partidul se zbate sa se-asterne, in sfarsit, pe un drum oblu. Sau ca isi cauta stejarul langa a carui coroana sa poata dormi in pace, pentru ca trupul copacului va presara sanatate si fericire spre crestetele atat de obosite de zbucium.

In ceea ce ma priveste, am auzit intr-o ureche "Blowin' in the wind", picurat din zona lui Cristian Diaconescu, si "Poporul, Ceausescu, Romania" in cealalta. Din cand in cand, un broscoi trantea in zare un oracait belicos dinspre coltul lui Bob Dylan, la concurenta cu Bob din Twin Peaks, imbracat intr-o toala rosie, pentru ca sacoul pastel de sedinta il purtase in ajun, la televizor. Si Mircea Geoana, fireste, plutind - "Toti cei care vor sa candideze la presedintia partidului sunt oameni valorosi. Barbati si femei, in felul lor" (atac energetic, ai?).

Mi-a fost dat sa traiesc bizareria in forma ei deplina. Intr-o parte a timpului, Adrian Nastase isi manifesta aprecierea pentru Marian Vanghelie, cu care s-a trezit, de nevoie, in conjunctie. Pe care-l punea la punct, in vremurile cand conducea partidul si guvernul, de cate ori acesta indraznea sa spuna "afara ploua". Pe care l-a ridiculizat mereu, subtire, atat de subtire incat primarul de la 5 nu s-ar fi prins nici cu ajutorul unei asociatii de profesori de semiotica. Care Vanghelie nu indraznea nici sa respire stiind ca la zece metri paseste premierul Nastase, dar acum a traversat toate riturile de trecere politica, de la liber spiritual la lider spiritual, si pe urma material.

In cealalta parte a timpului, Ion Iliescu, ajuns la varsta la care altii isi invelesc oasele intr-o perna electrica si tin pe genunchi doua pisici, demonstra inca o data ca la 80 se simte ca la 50. Vorbea despre necesitatea reformei cu atata inflacarare incat parea ca el singur este in stare sa