Din cauza gheţii, sute de oameni au ajuns la urgenţe cu fracturi şi entorse. Mai multe societăţi din oraş au neglijat să cureţe trotuarul de gheaţă, ba chiar şi-au parcat şi maşinile în faţa intrărilor. În ciuda situaţiei, amenzile întârzie să apară.
Gerul din ultimele zile a reuşit să formeze adevărate patinoare pe trotuarele din Târgovişte. Acest lucru a aglomerat secţia de ortopedie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţe. În ultimele două săptămâni, aproape 200 de persoane s-au accidentat din cauza gheţii. Majoritatea pacienţilor sunt vârstnici. O parte din aceştia au avut norocul de a scăpa cu fracturi simple, alţii au fost supuşi intervenţiilor chirurgicale. “Numeroşi dâmboviţeni s-au prezentat în garda ortopedie după ce au căzut pe gheaţă. Au fost peste 200 de pacienţi în ultimele două săptămâni. Cei mai mulţi au venit în perioada 23-28 ianuarie, un număr de 42 de fracturi, 38 entorse, două luxaţii, 10 contuzii. La început de februarie, pe data de 2, au fost 18 fracturi, 7 entorse, o luxaţie şi 6 contuzii”, spune Elena Ionescu, purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean de Urgenţe Târgovişte.
Echilibristică în faţa ITM-ului
Angajaţii Primăriei şi-au făcut datoria şi au curăţat de gheaţă şi zăpadă trotuarele din Târgovişte. Problema vine din partea mai multor societăţi care au sfidat legea, legea care îi obligă să cureţe pe timp de iarnă spaţiul din faţa sediului. Printre cei care au “uitat” să cureţe trotuarul se numără şi angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă. În această dimineaţă pietonii au fost nevoiţi să facă echilibristică şi să ocolească maşinile angajaţilor din cadrul ITM-ului. “Este culmea că în faţa Inspectoratului există gheaţă. Numai la noi este posibil aşa ceva, le este greu să iasă să cureţe şi asta pentru că sunt inconştienţi. Sunt bătrâni care au probleme cu picioarele şi puţină gheaţă le poate fi fatală”, s