Fermierii vor primi, în acest an, subvenţii „pe cap de animal" pentru animalele pe care le deţineau la 31 ianuarie 2008, chair dacă între timp, fermierii le-au vândut, tăiat şi mâncat deja.
Potrivit evidenţei Ministerului Agriculturii, subvenţia „pe cap de animal" se va acorda pentru aproximativ 1,4 milioane de bovine.
Chiar şi ministrul recunoaşte că nu este corect, dar oficialii din minister dau din umeri şi spun că „aşa s-a negociat". De asemenea, reprezentanţii Ministerului Agriculturii susţin că efectivul de animale din 2010 este chiar mai mare decât cel de anul trecut.
„Efectivele naţionale se află în evidenţele Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), efectivul pentru care se va solicita prima în anul 2010 va fi probabil cu 10 - 15% mai mare decât în anul 2009, ca urmare a investiţiilor efectuate în anul anterior şi a efectivelor de animale achiziţionate până la data de 31 ianuarie 2010", au declarat, pentru „Adevărul", oficialii Ministerului Agriculturii.
Totodată, Mihil Dumitru, ministrul spune că nu este normală această situaţie de acordare a subvenţiilor. „Nu mi se pare corect ca cel care şi-a vândut din animalele declarate în 2008 să primească aceiaşi bani ca acum doi ani şi nici ca fermierul care şi-a mărit exploataţia să nu primească bani în plus. Este o formă de sprijin pe care nu o putem modifica deoarece este stabilită de Uniunea Europeana", a declarat, recent, ministrul.
Pe de altă parte, crescătorii spun că ei nu au nicio vină.
„Da într-adevăr, este adevărat. Sunt mulţi fermieri care poate nu mai au la fel de multe animale, dar nu este vina lor, este vina celor care au negociat", a declarat, pentru „Adevărul", Costeş Caraş, preşedintele Sindicatului Crescătorilor de Taurine din România. De asemenea, Caraş a punctat că subvenţiile se vor acorda până în 2013, iar anul trecut,