Probabil ca, din cînd în cînd, ceva din samînta de rebel al lui Gogol rodeste si în alti rebeli. De oriunde si de oricînd. El a fost un nesupus fata de aroganta si mitocanie si, în general, fata de aerul statut si absurd al puterii. În anumite momente, lumea aceea a lui, pe muchie de cutit, devine aiuritor de prezenta la intersectia cu realitatea cruda.
Si asta, poate, cînd ai contact cu iesirea din matca a prostiei, a trufiei, a minciunii si lingusitoriei, a urîtului cotidian ce topaie agresiv peste limitele bunului-simt, peste nervi, peste minti, peste mari si peste tari.
Tablourile de grup ale lui Gogol din „Revizorul” sînt imaginea semnificativa a unei societati mîncate de depravare, josnicie, nimicnicie. Fiecare voce de acolo nu face decît sa întareasca sunetele unui cor de jalnice fete, alienate, iesite parca din timp sau, mai degraba, uitate de el. Fasonul puterii dezvoltate în afara unui sistem, asa cum este cazul societatilor recente, ca a noastra, dezvolta cele mai fabuloase anomalii, cele mai abjecte devieri de la norma fireasca a relatiilor între oamenii cu functii si restul populatiei. Ce se pierde cu dezinvoltura din vedere este tocmai raportul de supunere. Functionarii si cei alesi sînt în slujba cetateanului si nu viceversa. Nemernicia celor care conduc o gubernie ratacita prin Rusia nu este inventie pura a scriitorului. Uneori, imaginatia autorului este pusa la pamînt de disponibilitatea de a inventa tertipuri si trucuri fel de fel a oamenilor care formeaza puterea. Cît de mica, dar putere sa fie! Nu cred ca lucrurile s-au schimbat decisiv, experienta fiecaruia dintre noi ne face sa zîmbim amar la atîta batjocura cît înghitim zi de zi.
Am vazut spectacolul lui Horatiu Malaele cu „Revizorul”, de la Teatrul de Comedie de doua ori, prinzînd toate variantele de distributie. Ma simt legata într-un mod special de crea
