Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti:Don Juan de Obor, de la amor la tortură

Publicat in Adevarul, vineri 5 februarie 2010 ·

Lili, amica lui Giangiordano, spune că reclamantele sunt de vină pentru “tratamentele” la care au fost supuse. Şi poliţiştii l-au eliberat pe pictor pe motiv că femeile ar fi mers de bună-voie la el.

Poliţiştii l-au “săltat” pe Eugen Giangiordano, în urmă cu trei zile, pentru sechestrare, viol şi tâlhărie, chiar de la casa bunei sale prietene, doamna Lili.

Femeia locuieşte pe strada Silvestru, din zona Obor, împreună cu fiica şi cu ginerele său, iar pictorul mai venea deseori pe la ea.

Bucureşteanca spune că nu se aştepta să vadă oamenii legii la poarta casei tale. „Sunt prietenă bună cu Eugen de doi ani şi jumătate şi nu îmi vine să cred că a fost săltat de poliţişti. Nu este vinovat de nimic pentru că le cunosc pe aceste femei care-au făcut plângere şi ştiu de ce sunt în stare“, a spus ieri femeia.

„Femeile se răzbună pe Eugen, din gelozie“

Lili susţine că una dintre cele trei foste amante, Camelia, care a fost împreună cu Eugen timp de un an şi jumătate, este îndrăgostită de acesta şi că încearcă să-i facă „zile fripte“ din gelozie, pentru că pictorul nu o mai doreşte.

„Au fost şi pe la mine pe acasă pentru că se gândeau că am eu vreo relaţie cu Eugen, dar noi suntem doar prieteni“, a mai spus doamna Lili.

Sechestrată timp de zece zile

Cu toate acestea, Giangiordano a fost reţinut marţi, după ce una dintre fostele amante, Cristina (40), a chemat poliţia pe motiv că a fost sechestrată timp de zece zile, în apartamentul lui din Călăraşi.

Femeia locuieşte în Capitală şi avea o relaţie de câteva luni cu pictorul, după ce l-a cunoscut pe internet.

Ea a spus anchetatorilor că bărbatul a ţinut-o încuiată în casă şi a umilit-o în cele mai groaznice feluri, ca şi pe celelalte amante pe care le-a avut.

Când a scăpat, femeia a chemat poliţia, care l-a reţinut pe amantul ei.

După 24 de ore

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 8 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 9 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 5 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 11 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 4 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Nivelul scăzut al apei pe Dunăre perturbă transportul maritim din Ungaria / A fost cea mai secetoasă lună iunie din 1901 / Este posibil ca tarifele să crească, navele fiind nevoite să-şi reducă încărcătura

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Nivelurile neobişnuit de scăzute ale apei pe Dunăre în Ungaria afectează transportul maritim, agricultura şi ecosistemele locale de-a lungul celui de-al doilea fluviu ca lungime din Europa, care este

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/37°
lun.

22°/39°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/38°
Constanta
acum

21°
sâm.

21°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
mar.

18°/36°
Timisoara
acum

21°
sâm.

17°/34°
dum.

21°/40°
lun.

20°/39°
mar.

21°/37°