Lamentatiile despre globalizare sunt permanent contrazise de evolutia limbilor: pentru ca tendintei culturale de imitare i se opune permanent miscarea spontana si inevitabila de diferentiere.
Termenii englezesti patrund în numar tot mai mare, în tot mai multe limbi, dar evolutiile lor semantice si formale îi îndeparteaza constant de sursa. Cele mai bune exemple pentru aceasta înfruntare a tendintelor contrare sunt furnizate de noile tehnologii cu raspândire masiva: terminologia computerelor, a internetului, a telefoniei mobile etc. Termenii de stricta specialitate, vehiculati doar de profesionisti, se pastreaza, în genere, aproape de etimon. În schimb, termenii intrati în uzul curent se diferentiaza rapid: fie prin decizii normative explicite, fie – cel mai des – prin jocul întâmplarii: în functie de canalele prin care a patruns produsul, de preluarea unei forme în mass-media, de riscul confuziei cu alti termeni, de usurinta pronuntarii etc.
Multi au trait probabil, în experienta conversatiei cu colegi straini, situatia în care referirea la micul instrument electronic care stocheaza date nu era tocmai simpla si neechivoca. E drept, obiectul e destul de recent – are doar câtiva ani –, dar ilustreaza perfect globalizarea productiei si a consumului: e cunoscut si folosit de aproape toti cei care utilizeaza computerul. Denumirea obiectului – în uzul vorbitorului obisnuit – nu este însa nici pe departe globalizata si uniformizata. În spatiul românesc, s-a impus forma stick (din formula englezeasca memory stick): „inventatorul stick-ului USB” (Evenimentul zilei, 26.01.2010); „armata revine si ne cere stick-ul!” (Academia Catavencu, 8.03.2009); „unele dintre voi probabil ca s-au saturat de câte modele de stick-uri au vazut prin magazine” (hotcity.ro, 29.12.2009). În exemplele de mai sus nu se tine seama de indicatiile normative din DOOM, confo
