Mii de familii vor rămâne fără apă la robinet, de săptămâna viitoare, în cazul în care nu îşi vor achita facturile către Compania de Apă Bacau.
În această situaţie se află asociaţiile de proprietari nr. 109 (strada Florilor, nr. 1/B), 120 Ştefan cel Mare (Iosif Cocea, 3/A), 24 (Calea Mărăşeşti, nr. 116), „40 Rândunica“ (Milcov, 63/A), 67 (Mioriţei, 12/A), 78 (Carpaţi, 13/A), „Aprodu Purice“ (str. Aprodu Purice, 15/B), „Avram Iancu“ (str. Avram Iancu, nr. 17), Asociaţia de proprietari „Bucegi 140“ şi „Bucegi 163“ (str. Republicii, 1/D).
Şefii Companiei de Apă spun că i-au anunţat din 20 ianuarie pe administratorii şi preşedinţii asociaţiilor cu datorii, cu privire la consecinţele pe care locatarii le vor suporta ca urmare a neachitării datoriilor. De luni, Compania de Apă Bacău va dispune sistarea furnizării apei potabile către asociaţiile menţionate.